Mika Hakkinen, blogger de lux pentru McLaren

Echipa de Formula 1 McLaren le-a pregătit o surpriză fanilor pentru 2015. Mika Hakkinen, dublu campion mondial pentru Săgețile Argintii (1998, 1999), va fi blogger pentru pagina oficială a formației britanice cu sediul central la Woking.

Finlandezul de 46 de ani urmează trendul stabilit de Emerson Fittipaldi, colaborator al secțiunii „Blog” a site-ului mclaren.com/formula1 în 2013 și 2014, și va avea postări lunare care vor readuce în prim-plan poveștile carierei sale, din 1993 până la retragerea din 2001 – ani petrecuți în cadrul echipei McLaren.”Urmăresc îndeaproape ceea ce se întâmplă în Formula 1 a zilelor noastre, așa cum probabil vă așteptați, dar intenționez ca în ceea ce voi scrie pentru McLaren anul acesta, să mă aplec asupra anilor mei din cockpit„, și-a avertizat cititorii fostul pilot care a cochetat după retragerea din Marele Circ cu DTM-ul (Campionatul German de Turisme), dar și cu cariera de comentator tv. „A fost o perioadă fabuloasă„, a conchis Mika.

Hakkinen, ajuns în România în iunie 2013 pentru a promova o campanie împotriva condusului sub influența alcoolului, a debutat cu o postare, pe 15 ianuarie, legată de pregătirea unui nou sezon și emoțiile primului contact cu noul model de monopost. „Îmi aduc aminte, ca pilot McLaren, vedeam primele schițe generate pe calculator ale mașinii pentru sezonul următor de la mijlocul verii. M-au interesat întotdeauna în mod special aceste prime imagini pentru că, chiar dacă cei mai mulți oameni dinafară mă priveau doar ca pe un pilot cu piciorul greu, care era mereu cu accelerația la podea, reducându-mă la stereotipul >, eu am realizat devreme în carieră valoarea uriașă și importanța capitală a unei colaborări apropiate cu designerii, specialiștii în aerodinamică, inginerii și mecanicii echipei, să-i asist în procesul lor de a crea mașina pe care cât de curând aveam să o împing la limită, să o conduc cât de rapid se putea„, scrie Mika Hakkinen pe blogul McLaren.

  • Mika Hakkinen și-a făcut debutul în Formula 1 în 1991, la 23 de ani, alături de echipa Lotus, după ce primele teste le-a realizat la bordul unui Benetton.
  • În 1993, finlandezul  a devenit pilot McLaren, iar în 1998 și 1999 s-a încoronat campion mondial, pentru echipa motorizată la acea vreme de Mercedes.
  • Hakkinen a strâns 161 de starturi în Formula 1, în 165 de Mari Premii, 20 de victorii și 51 de clasări pe podium.

 

Publicat: 17 01. 2015, 20:10
Actualizat: 17 01. 2015, 20:11