Ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, a trăit senzații tari la prima etapă din Campionatul Național de Viteză în Coastă din 2020, organizată la Cheile Grădiștei. Acesta a stat în dreapta lui Mihai Leu la una dintre urcările de antrenament dinaintea cursei.
După fotbal, FRAS a fost a doua federație care a dat restartul oficial al campionatelor. Ministrul Stroe a supervizat cursa de viteză în coastă, fiind însoțit de președintele CJ Brașov, Adrian Veștea.
Acesta nu a ezitat să urce în dreapta lui Mihai Leu la una dintre manșele de antrenament într-un Ferrari 458 Challenge, care a ajuns la aproape 200 de km/h. Fostul campion mondial la box profesionist este unul dintre cel mai bine cotați piloți ai campionatului, fiind campion en-titre al categoriei I, dar și al clasei GT.
„E prima mea experiență într-o mașină de curse, a fost senzațional. Nu sunt un împătimit al vitezei, dar m-am simțit extraordinar. Am fost pe mâini sigure, Mihai Leu este un pilot excelent”, a spus ministrul Ionuț Stroe la final.
Acesta a mărturisit că, din prisma pilotului pe care l-a avut, nu și-a făcut griji, având puterea să facă și o glumă. „Astăzi am simțit mai multă plăcere, am fost în siguranță cu așa pilot, am avut mai multe emoții la meciul Craiovei cu Astra”, a mai afirmat ministrul, recunoscut ca un fan al alb-albaștrilor.
Emil Nestor s-a impus pentru al doilea an consecutiv pe traseul de la Cheile Grădiștei. Acesta a bifat un nou record de timp în etapa inaugurală a sezonului 2020 în Campionatul Național de Viteză în Coastă, urcând în doar 1:43,928 cei 3,3 kilometri. Locul secund a fost ocupat de Simone Tempestini (Skoda Fabia R5), iar pe trei s-a clasat, surprinzător, Radu Benea, aflat la doar al doilea an ca pilot profesionist.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER