Mobilizare exemplară a piloților de drift. Au plantat o pădure în Giurgiu!
Piloții de drift, fani, dar și voluntari s-au mobilizat și au participat la campania Campioni și în fapte din comuna Malu. Aceștia au plantat o nouă pădure pe un teren aflat aproape de malul Dunării, iar de-a lungul acestui an, numărul va depăși 10.000, anunță RoDrift.
Printre cei care au fost prezenți la împădurire s-au numărat piloții Gabi Imre, Radu Moise, Claudiu Lăcătușu, Andrei Toriai, Alice Ene, Gabi Imre jr, Florin Chirea sau Narcis Bucur. Pe un teren oferit de Primăria Comunei Malu, aceștia, împreună cu voluntari și fani ai driftului au plantat 2.000 de copaci în doar câteva ore.
„Mi-aș dori să participăm măcar o dată pe an la astfel de acțiuni. Știm că se taie păduri, de cele mai multe ori legal, dar în loc să ne plângem, hai să plantăm fiecare 10-15-20 de copaci și cu siguranță va fi mai bine. Peste 20 de ani vom trece pe aici și vom vedea o pădure, iar sentimentul va fi frumos având în vedere că am putut contribui”, a declarat Gabriel Imre.
Asociațiile implicate în campanie, printre care și Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră al Academiei de Studii Economice, au anunțat că turul de împădurire va continua în acest an, iar în toamnă vor fi plantați alți aproximativ 8.000 de copaci.
Campionatul Național de Drift, organizat de RoDrift sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, va debuta la începutul lunii mai pe circuitul ungar Rabocsring din Mariapocs, acolo unde va fi o