Ne distrăm în familie!** Renault a reușit să facă din noul Grand Scenic un automobil atrăgător, util, cu un consum redus și un preț decent

Versiunea testată a lui Renault Grand Scenic costă 27.540 de euro
Portbagajul lui Renault Grand Scenic poate ajunge până la 2.063 de litri
Mașina dispune de șapte locuri, dar ultimele două sunt exclusiv pentru copii

Atunci când ai o familie cu cel puțin un copil și vrei să-ți cumperi o mașină, rațiunea și pașii trebuie să te conducă spre un monovolum. Nu mai poți să te gândești deloc la un model coupe, chiar dacă ți-ar fi stat bine la volanul unuia pe celebrul bulevard din Mamaia, în plin sezon. Trebuie să uiți de aventurile din tinerețe, de la mare, și să mergi direct la standul unde se află Renault Grand Scenic. Noul monovolum al constructorului francez nu-ți va da niciodată impresia că nu ai spațiu, îți pune la degetul mic toată tehnologia de care ai nevoie, iar cei care ocupă locurile din spate vor descoperi cât de plăcut o să călătorești la bordul lui Renault Grand Scenic.

Sistemul „mâini libere”, impecabil

Dincolo de design, Renault Grand Scenic îți va demonstra cât de bine te simți când ai la dispoziție sistemul „mâini libere”. Cu cardul pus în buzunar, te apropii de mașini și deschizi ușa, totul fără a apăsa un buton dinainte. Odată intrat în mașină, apeși butonul „start/stop”, motorul pornește instant, iar oglinzile laterale se depliază automat. Apoi, când cobori, închizi motorul de la butonul „start/stop”, închizi portiera și, după ce ai făcut vreo doi metri, mașina țiuie încet, închiderea centralizată încuie ușile, iar oglinzile se pliază automat. Și totul pare atât de firesc.

Portbagajul poate depăși 2.000 de litri!

Dacă vă gândiți că aveți nevoie să transportați multe bagaje pentru o excursie pe mai multe zile, nu trebuie să aveți nicio emoție dacă urmează să conduceți noul Renault Grand Scenic. Dacă vreți să luați mai multe persoane, nu e nicio problemă. Mașina are șapte locuri, dar cele două din spate sunt destinate exclusiv copiilor. Dacă mergeți până la cinci persoane, scaunele din spate intră într-un lăcaș special și vă lasă câteva sute de litri pentru a pune o mulțime de bagaje. Mașina e excelentă și pentru a căra lucruri voluminoase. Atunci când doar scaunele din față rămân pe loc, aveți la dispoziție 2.063 de litri. În plus, Renault Grand Scenic pune la dispoziția pasagerilor peste 40 de lăcașuri pentru depozitarea diferitelor obiecte.

Nu te lasă să părăsești banda de rulare

Renault Grand Scenic m-a surprins în multe moduri extrem de plăcut pe parcursul celor câteva sute de kilometri în care mi-a fost partener de drum prin România. Și pot să spun că mașina aceasta are grijă de tine și de familia ta prin sistemul Vision. Ce face acesta? Este ca un asistent pentru șofer și te avertizează cu semnale sonore atunci când ieși de pe banda de rulare. Apoi, pe timpul nopții, același sistem are grijă ca la apropierea unui automobil din față să stingă faza lungă, apoi să o aprindă automat. Pe lângă astea, acuratețea sistemului audio Bose și exactitatea sistemului de navigație Carminat Tom Tom mi-au creat o stare de confort. Și când te gândești că la 130 CP consumă, în medie, doar 5,8 litri la 100 de kilometri…

4,8 litri la 100 de kilometri este consumul mediu extern al noului Renault Grand Scenic

5,8 litri la 100 de kilometri este consumul mediu mixt al noului Renault Grand Scenic

Configurația modelului testat:

VERSIUNE: Privilege 7 locuri 1,6 ENERGY dCi,
130CP, Stop&Start.
DOTĂ‚RI OPȚIONALE:
– scaune cu încălzire și reglaj electric pentru șofer
– tapițerie piele Alcantara brun chocolat
– radio CD MP3 Bose 9 boxe, amplificator digital,
 Bluetooth, USB
– faruri Xenon cu înălțime adaptabilă
 și sistem spălare
– sistem navigație Carminat TOM TOM,
cartografia Full Europe
– trapă panoramic cu acționare electrică
– vopsea metalizată
PREȚ VERSIUNE: 23.900 de euro (TVA inclus)
PREȚ VERSIUNE CU OPȚIUNI: 27.540 de euro (TVA inclus)

Ai tot ce vrei: o versiune pe benzină, două pe motorină

Renault Grand Scenic este disponibil în România în trei versiuni de motorizare: două pe motorină și una pe benzină. Cea pe benzină are 130 CP și costă 18.600 de euro, cu echiparea Expression. Pe motorină avem un motor de 110 CP și unul de 130 CP. La 110 CP, cu echiparea Expression, Renault Grand Scenic costă 19.250 de euro, iar la 130 CP, cu echiparea Privilege, costă între 21.050 și 23.900 de euro.
 

Publicat: 20 09. 2012, 09:11
Actualizat: 20 09. 2012, 09:12