Echipa Mercedes-AMG a anunțat că „a luat măsurile disciplinare adecvate” ca urmare a incidentului în care au fost implicați Nico Rosberg, care și-a recunoscut responsabilitatea, și Lewis Hamilton, în al doilea tur de la Marele Premiu al Belgiei, informează AFP.
O reuniune a avut loc, vineri, la Brackley, la discuție fiind prezenți și directorul general al Mercedes-AMG, Toto Wolff, și directorul tehnic Paddy Lowe.
„La această reuniune, Nico a recunoscut că este responsabil pentru contactul dintre cele două monoposturi și și-a cerut scuze pentru această eroare de judecată”, se arată într-un comunicat al echipei. „Mercedes-Benz speră ca duelul dintre cei doi piloți să continue și să fie echilibrat, pentru că este o metodă bună de câștigare a campionatelor. Este benefic pentru echipă, pentru fani și pentru Formula 1. Lewis și Nico înțeleg și acceptă regula numărul 1: nu trebuie să existe vreun contact între monoposturi pe pistă. S-a explicat clar că niciun alt incident de acest tip nu va fi tolerat. Însă Nico și Lewis sunt piloții noștri și noi credem în ei. Sunt liberi să se lupte pentru titlul de campion mondial de Formula 1”, se menționează în comunicat.
Duminica trecută, la Marele Premiu al Belgiei, Nico Rosberg l-a atacat pe Lewis Hamilton în turul secund. Hamilton s-a apărat, dar aripa față a monopostului lui Rosberg i-a perforat pneul stânga-spate. Hamilton a ajuns la boxe pe trei roți, pierzând timp prețios. Din cauza acestui incident, el nu a mai putut să se apropie de locurile care oferă puncte și, cu cinci tururi înainte de final, s-a retras definitiv la boxe. Nici monopostul lui Rosberg nu a scăpat fără probleme, o bucată din aripa față rupându-se în urma contactului din turul 2. Totuși, pilotul german a stat opt tururi pe pistă în poziția de lider, fără a se distanța de restul plutonului. În turul al nouălea, el a intrat la boxe, unde mecanicii i-au schimbat pneurile și botul mașinii, ceea cea a dus la o întârziere importantă. Nico Rosberg a terminat cursa pe locul 2.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER