Nico Rosberg va concura pentru Mercedes GP

Pilotul german Nico Rosberg va concura în sezonul 2010 pentru
noua echipă de Formula 1 Mercedes GP, formată după ce compania
Mercedes-Benz a preluat 75 la sută din acțiunile Brawn GP,
informează BBC.

„Sunt mai motivat ca niciodată și abia aștept să încep
testele cu noul Silver Arrow, dar și prima cursă a sezonului
viitor, la 14 martie, în Bahrain”
, a declarat Rosberg.

Managerul team-ului, Ross Brawn, consideră că Rosberg va avea o
contribuție importantă la echipă, datorită experienței sale.
„Nico este foarte talentat și cu o experiență de patru ani
în Formula 1, astfel că va avea o contribuție importantă la echipă.
Am avut plăcerea de a colabora în trecut cu tatăl său, Keke, și
este minunat că Nico îi calcă pe urme”,
a spus Brawn.

Rosberg a concurat în ultimii patru ani pentru echipa Williams.
El a participat în această perioadă la 70 de curse, dar nu a
câștigat niciuna.

Constructorul Mercedes a preluat controlul asupra echipei Brawn
la jumătatea lunii noiembrie.

Brawn GP a câștigat, în 2009, titlul mondial atât la piloți
(Jenson Button), cât și la constructori. După terminarea sezonului,
Button a plecat la echipa McLaren, iar celălalt pilot care a
concurat pentru Brawn GP, Rubens Barrichello, i-a luat locul lui
Rosberg la Williams.

Mediafax

Publicat: 23 11. 2009, 16:51
Actualizat: 23 11. 2009, 16:52