Niki Lauda a fost înmormântat la Viena. Numeroase personalități au venit să-și ia rămas bun de la marele campion
Fostul mare pilot din Formula 1, Niki Lauda, a fost înmormântat miercuri, la Viena. Austriacul a murit pe 21 mai, la vârsta de 70 de ani, la opt luni după ce a suferit un transplant de plămân.
La înmormântarea lui Niki Lauda și-au făcut apariția președintele Austriei, Alexander Van der Bellen, Sir Jackie Stewart, Lewis Hamilton, Nico Rosberg, Alain Prost sau Arnold Schwarzenegger. Conform BBC, trupul lui Niki Lauda a fost adus dimineață la Catedrala Sfântul Ștefan din Viena. În dimineața zilei de miercuri, o ploaie torențială s-a abătut asupra orașului. La fața locului a apărut și Daniel Bruhl, actorul care l-a interpretat pe Niki Lauda în celebrul film „Rush”, care spune povestea pilotului și se axează pe tragicul accident din 1976 de la Nürburgring, când a rămas blocat în monopostul său în timp ce acesta a fost cuprins de flăcări, dar și pe celebra rivalitate dintre Lauda și James Hunt.
Niki Lauda a devenit o figură legendară a sportului datorită calităților și personalității sale. S-a apucat de pilotaj în pofida opoziției părinților. A dovedit rapid un talent excepțional, dublat de un curaj fantastic și un stil propriu, care punea inteligența și raționamentul, inclusiv în cursă, pe primul plan.
A debutat în Formula 1 în 1971, când avea 22 de ani. După trei ani la echipe mici, fără posibilități, abilitățile sale l-au convins pe Enzo Ferrari să-l aducă la scuderia căluțului cabrat în 1974. De aici a început ascensiunea marelui Niki Lauda spre legendă. În prima cursă a urcat pe podium, la a treia a obținut deja victoria, în sezonul următor a luat titlul mondial.
Accidentul de la Nurburgring a fost groaznic. Prins în mașina în flăcări, a suferit arsuri și i-au fost afectați inclusiv plămânii. Medicii și-au pus problema dacă va supraviețui, dar Niki Lauda a surprins întreaga lume recuperându-se spectaculos, iar 6 săptâmâni mai târziu concura din nou, urcând în mașină bandajat și cu dureri mari după operațiile suferite.
Niki Lauda s-a retras în 1979, după al doilea său titlu mondial, dedicându-se afacerilor – își deschisese între timp propria companie aeriană. A revenit însă pe circuit, spectaculos, în 1982, pentru duelul cu o altă legendă a Formulei 1, Alain Prost. Doi ani mai târziu a câștigat titlul, în 1984, după un sezon incredibil de disputat cu francezul, care îi era și coleg la McLaren.
Lauda s-a retras a doua oară – și definitiv – în 1985, din acel moment concentrându-se asupra afacerilor, inclusiv asupra managementului unor echipe de Formula 1.