Nimeni nu se urcă pe motocicleta lui Valentino Rossi! „Doctorul” și-a fracturat piciorul, însă Yamaha nu îi caută înlocuitor pentru cursa de la Misano

Vestea accidentului suferit de Valentino Rossi într-un antrenament a produs un val de dezamăgire în rândul iubitorilor MotoGP. Pilotul italian era implicat cu șanse reale în lupta pentru titlul mondial, luptă tot mai strânsă după ce în ultima cursă Marc Marquez a abandonat. Într-un moment în care suporterii lui „Il Dottore” așteptau o victorie în cursa de la Misano, de weekendul viitor, Valentino Rossi a devenit indisponibil pentru o perioadă lungă de timp din pricina fracturii de tibie și peroneu. 

După mai multe zile în care presa de specialitate a avansat diferite nume pentru înlocuirea lui Rossi în șaua motocicletei Yamaha, team-ul japonez a lămurit situația într-un comunicat de presă. „Yamaha îi dorește lui Valentino Rossi să aibă parte de o recuperare rapidă și dorește să îl vadă înapoi pe motocicleta YZR-M1 cât mai repede”, se arată în comunicatul în care este precizat faptul că nimeni nu va pilota motocicleta lui Rossi în cursa de la Misano. 

Potrivit predicțiilor medicilor care s-au ocupat de multiplul campion mondial, Valentino Rossi va fi nevoit să ia o pauză de o lună, o lună și zece zile până când va putea concura din nou. Teoretic, pilotul italian ar rata cursele de la Misano și din Aragon și ar reveni la Motegi, însă optimiștii spun că o recuperare rapidă l-ar putea ajuta să revină chiar de la Aragon. 

Publicat: 06 09. 2017, 17:29
Actualizat: 06 09. 2017, 17:30