Norvegianul Ostberg a câștigat Raliul Brașovului, ultima etapă a sezonului
Norvegianul Mads Ostberg, campion mondial WRC2, alături de copilotul român Sergiu Itu, s-a impus în ultima etapă a Campionatului Național de Raliuri, Raliul Brașovului, desfășurată exclusiv pe macadam, informează Federația Română de Automobilism Sportiv.
Norvegianul Ostberg a câștigat Raliul Brașovului, ultima etapă a sezonului
Echipajul Ostberg/Itu (Citroen C3 Rally2) nu a avut nicio emoție de-a lungul celor 120 de kilometri și 7 probe speciale, pe care le-a câștigat autoritar, cu un timp total de 01:16:17,6, iar la finalul raliului a avut un avantaj de aproape 5 minute (04:54,4) față de următorii clasați, Andrei Gîrtofan și Doru Vraja (Skoda Fabia Rally2).
Podiumul de la Brașov a fost completat de Dan Gîrtofan și Andrei Toderaș (Skoda Fabia Rally2), la 05:46,0 în urma câștigătorilor.
Este a doua oară când pilotul din Norvegia concurează în România, după experiența din 2021, tot la Brașov, atunci când însă a fost nevoit să abandoneze aproape de final din cauza unor probleme tehnice. De data aceasta, sub culorile echipei DTO Rally Team, Ostberg l-a avut copilot pe Sergiu Itu, care în mod normal face echipaj cu Simone Tempestini. Acesta din urmă nu a mai fost prezent la startul de la Brașov după ce și-a asigurat deja titlul de campion absolut încă de etapa trecută.
Un total de 62 de echipaje au concurat în acest weekend în a opta etapă din Campionatul Național de Raliuri, inclusiv cu sportivi din Portugalia, Franța, Norvegia, Italia, Ungaria și Slovacia. Titlul de campion pe macadam a fost câștigat de același Adrian Teslovan, în timp ce la asfalt s-a impus Simone Tempestini, care este și campionul absolut al sezonului 2023.