Nou sistem de calificări în Formula 1?
Asociația Echipelor din Formula 1 (FOTA) studiază modificarea sistemului de calificare în curse. Piloții ar urma să plece în același timp, la fiecare tur urmând a fi eliminat concurentul cu timpul cel mai slab.
După 14 tururi, cei șase rămași își vor disputa pole-position-ul. Ei vor avea pneuri noi și o cantitate egală de carburant. Decizia se va lua pe 4 decembrie.