Noua Mazda5 în premieră mondială la Geneva

Una dintre principalele atracții ale Salonului Auto de la Geneva
din martie va fi reprezentată de premiera mondială a noii Mazda5,
creată special pentru a satisface nevoile familiilor europene, cu
un stil de viață activ.
„În abordarea dezvoltării noii Mazda5 ne-am orientat spre crearea
unui nou C-MAV (Compact Multi Activity Vehicle) care să combine
orientările actuale privind performanțele de mediu cu o nouă
expresie a designului elegant”, a declarat Hideki Matsuoka, Manager de Program
Mazda5.

Noul model dezvoltă în continuare funcționalitatea apreciată a
Mazda5 – cu ușile din spate glisante și sistemul Karakuri pentru
cele 7 locuri – și o îmbracă într-un design pe cât de atractiv, pe
atât de unic în segment. Designul, ce folosește elementele
„limbajului” de design Mazda „Nagare Flow”, este foarte practic și
contribuie la eficiența consumului datorită coeficientului de
rezistență la înaintare scăzut, a unei portanțe optime și
caracteristicilor aerodinamice.

Noua Mazda5 este echipată cu noul motor de 2.0l DISI* pe
benzină, echipat cu sistemul i-STOP și o cutie manuală cu 6 trepte,
etajată specific acestei versiuni. Noul motor cu injecție directă
oferă o perfomanță liniară și fluidă, fiind totodată mai plăcut la
condus. De asemenea este unul dintre cele mai economice și curate
C-MAV de pe piață, reușind să obțină reducerea cu aproximativ 15% a
emisiilor de CO2, comparativ cu motorul de 2.0l pe care îl
înlocuiește. Gama de motorizări mai include și un motor pe benzină
de 1.8l echipat de asemenea cu o cutie manuală cu 6 trepte.

Noua Mazda5 va fi disponibilă spre vânzare în Europa din această
toamnă. Aceasta este una dintre cele trei premiere pe care Mazda le
va prezenta la Salonul Auto de la Geneva în cadrul conferinței de
presă de pe 2 martie în hala 5, de la ora 11:15 (CET).

Publicat: 20 01. 2010, 12:50
Actualizat: 20 01. 2010, 12:51