Noul Duster și restul lumii

Opt premiere mondiale și șapte face lift-uri își vor face apariția la Frankfurt

Azi debutează la Frankfurt cea de-a 65-a ediție a Salonului Internațional Auto, una care vrea să depășească recordul din 2011, când 928.100 de vizitatori i-au trecut pragul. În primele două zile, peste 12.000 de jurnaliști din întreaga lume vor putea vedea opt premiere mondiale, șapte face lift-uri și zece concepte. România este prezentă la acest eveniment cu noul Duster. Chiar dacă a fost anunțat inițial ca o premieră mondială, modelul e mai degrabă un face lift al mașinii lansate în 2010. Marile noutăți la exterior sunt grila radiatorului și blocurile optice, în timp ce în interior este de așteptat să vedem un bord modificat cu componente existente și pe noile Logan și Sandero, inclusiv lăudatul sistem MediaNav, limitatorul și regulatorul de viteză sau asistența la parcarea cu spatele. Dincolo de noul Duster, Frankfurt va găzdui opt premiere mondiale pe care ProSport vi le prezintă în câteva rânduri.

BMW i8

Hibridul BMW i8 este una dintre cele mai așteptate apariții la Salonul Auto de la Frankfurt 2013. Văzut drept „cel mai bun din două universuri” de către oficialii BMW, i8 este un plug-in hybrid, cu o caroserie ușoară și optimizată aerodinamic, bazat pe tehnologia de propulsie electrică BMW eDrive combinată cu cea TwinPower Turbo, reprezentată de un propulsor turbo compact pe benzină, de 1,5 litri.

Mazda 3

Cel mai bine vândut model Mazda devine cel de-al treilea membru al unei noi generații de automobile, care prezintă linia de design „Kodo – sufletul mișcării” și o gamă completă de tehnologii Sky-activ care sfidează convenționalul. Noua Mazda3 se alătură astfel modelelor premiate Mazda CX-5, lansat în 2012, și Mazda6. Dacă privim numărul mare de inovații Sky-activ adaptate la pachetul Mazda3, modelul ar trebui să fie unul dintre cele mai sigure compacte.

Porsche 918 Spyder

Porsche se pregătește de spectacol al Frankfurt cu 918 Spyder. Structura monococă a lui Porsche 918 Spyder este realizată din CFRP (polimer randforsat cu fibră de carbon), ceea ce promite nu doar o foarte bună rigiditate, ci și o masă extrem de redusă pentru o mașină hibridă performantă. În plus, manevrabilitatea mașinii va fi mult îmbunătățită datorită sistemului PAA (Porsche Active Aerodynamic), care constă din elemente aerodinamice ajustabile și care permit trei moduri de condus: „Race”, „Sport” și „E” (în care eleronul, spoilerul spate și flapsurile sunt total închise).

Kia Soul

Versiunea europeană a celei de-a doua generații a pseudo-crossoverului Kia Soul va fi prezentată în premieră europeană la Salonul Auto Frankfurt 2013, alături de o versiune restilizată a sedanului Kia Optima. Kia Soul a fost prezentată deja în SUA, în timpul Salonului Auto New York 2013, astfel că surpriza nu va fi foarte mare. Pentru piața europeană, Kia a realizat câteva modificări stilistice discrete, precum vopsirea în negru a protecțiilor din plastic de pe aripile laterale.

Nissan X-Trail sau Quashqai?

Nissan a păstrat foarte bine secretul noului model ce va fi lansat la Frankfurt și e singura premieră mondială ce nu are încă poze oficiale pe net. Japonezii vorbesc despre un model menit „să reinventeze SUV-ul”. Unii spun că va fi cea de a treia generație a modelului X-Trail, iar alții dau ca sigur noul Quashqai. Prefigurat de conceptul Hi-Cross (foto) prezentat la Geneva în 2012, viitorul SUV ar putea fi mai degrabă un vehicul familial, cu dimensiuni ceva mai mari.

Hyundai i10

Hyundai a mărit dimensiunile noului i10, l-a dotat cu elemente noi de siguranță și a pus accentul pe spațiu interior cât mai mare, având în vedere constrângerile clasei. Hyundai vrea să ocupe cât mai mult din piața mașinilor mini și, în consecință, l-a dotat pe micul i10 cu mai multe elemente ce erau până acum doar în clasele superioare: aer condiționat automat, volan încălzit îmbrăcat în piele, pilot automat cu limitare de viteză, airbaguri cortină și ESP în standard.

Mercedes-Benz GLA

Noul Mercedes-Benz GLA este cel de-al patrulea model din gama Mercedes-Benz care utilizează noua platforma compactă cu tracțiune față, pe baza căreia mai există hatchback-ul compact A-Class, monovolumul compact B-Class și proaspătul coupe cu patru uși CLA. Noul GLA este un crossover life-style, care atacă direct Range Rover Evoque și Audi Q3, urmând a intra în concurență și cu viitorul BMW X4. Prin urmare, la Frankfurt, noul GLA trebuie să își dezvăluie atuuri puternice.

Peugeot 308

Peugeot prezintă la salon a doua generație a lui 308, un model care își propune să se lupte cu șanse reale cu VW Golf sau Ford Focus. Noul 308 este mai agresiv și înspiră mai mult dinamism decât gama curentă a francezilor. 308 a primit faruri cu lumini pe LED cuplate cu stopurile similare unor urme de gheare. La interior, noul 308 propune tehnologia i-cockpit și împrumută elemente de la 208. Designul ergonomic este completat de display-ul cu touchscreen de 9,7 inci amplasat pe consola centrală și de caracterul minimalist, simplificat al bordului.

Face lift-uri prezentate la Frankfurt
Dacia Duster
Audi A8
Skoda Yeti
Toyota Land Cruiser
Alfa Romeo Giulietta
Land Rover Discovery
Opel Insignia
 

Publicat: 10 09. 2013, 09:55
Actualizat: 10 09. 2013, 09:56