Noul Logan, mai agresiv!** FOTO – Cele trei modele Dacia ce vor fi prezentate la Paris
*Dacia se pregătește să lanseze trei noi modele, Logan, Sandero și Stepway, la sfârșitul lunii, la Salonul Internațional Auto de la Paris.
*ProSport a surprins noile modele Dacia în apropiere de Sinaia.
Dacia se pregătește să lanseze noi modele Logan, Sandero și Stepway la Salonul Auto de la Paris, programat la sfârșitul lunii septembrie. Până atunci, șefii platformei de la Mioveni au desis să testeze intens mașinile în acesată perioadă, astfel încât toate detaliile să fie puse la punct. ProSport a surprins o sesiune de teste prin fotografii-spion în apropiere de Sinaia, astfel că printr-o comparație puteți observa modificările suferite de cele trei automobile.
Noua Dacia Logan, probabil cel mai așteptat model, va fi tot cu patru uși, dar ceva mai spațios decât vechiul model. Dimensiunea acestuia va fi mai lungă cu câțiva centimetri și, chiar dacă partea frontală arată similar cu mașina „născută” în 2004, formele par mai agresive.