Numărul sportivilor din Campionatul Național de Raliuri, dublu față de acum 8 ani

Redactor:
Gabi Marin
Numărul sportivilor din Campionatul Național de Raliuri, dublu față de acum 8 ani
  • Publicat:

Federația Română de Automobilism Sportiv a anunțat pe site-ul său oficial faptul că în sezonul 2022 din Campionatul Național de Raliuri s-au înregistrat un număr de 322 de sportivi, piloți și copiloți. Numărul este de mai mult decât dublul participanților de la ediția din 2014 și cu 20% mai mare decât în ediția 2018.

Ediția din acest an a avut 9 etape, runda cu cele mai multe echipaje fiind Raliul Harghitei, cu un total de 79 de echipaje. Media pentru acest an a fost de aproximativ 68 de echipaje pentru fiecare dintre raliurile organizate sub egida FRAS. Peste 30 de sportive străini, piloți și copiloți din Ungaria, Bulgaria, Italia, Turcia și Ucraina, au luat startul în etapele din acest an.

Deși în acest moment sunt de 3 ori mai multe campionate naționale decât în 2014, de la 7 la 21, numărul sportivilor de la raliuri este într-o continuă creștere. În 2018 erau 275 de sportivi licențiați FRAS pentru raliuri, cu 47 mai puțini decât în prezent.

Prezență feminină semnificativă

Numărul doamnelor și domnișoarelor prezente în campionat a avut de asemenea o creștere vizibilă, cu 23 de concurente în sezonul 2022. Ba mai mult, 9 dintre ele vor urca pe podiumuri la Gala Campionilor FRAS programată pe 3 decembrie la Opera Română.

Conform unui studiu care plasează FRAS în topul celor mai mediatizate federații, doar în octombrie au fost peste 200 de apariții în media. De atlfel, conform Media Image, de-a lungul sezonului 2022, Campionatul Național de Raliuri a avut peste 400 de mențiuni tv și peste 1500 de mențiuni în presa scrisă și online.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Veste bună pentru proprietari! Va deveni gratuit începând cu 7 aprilie
Veste bună pentru proprietari! Va deveni gratuit începând cu 7 aprilie
Cât costă să rezervi o noapte de cazare în hotelul Simonei Halep din Mamaia, pentru iulie 2025
Cât costă să rezervi o noapte de cazare în hotelul Simonei Halep din Mamaia, pentru iulie 2025
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Starul lui Bayern părăsește echipa după 25 de ani: „E trist că ei iau această decizie pentru el”
Starul lui Bayern părăsește echipa după 25 de ani: „E trist că ei iau această decizie pentru el”
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
"O echipă a făcut 28" de blaturi în Liga 1! MM Stoica, exploziv: "Noi, de cinci ori, jur că nu…
Actrița celebră care se pregătește să-și ia adio de la copii! Cancerul i s-a răspândit mai mult: „Au apărut mai multe tumori”
Actrița celebră care se pregătește să-și ia adio de la copii! Cancerul i s-a răspândit mai mult: „Au apărut mai…
Ministerul Muncii a publicat ORDINUL prin care se fac plăţile restante. Avem DOCUMENTUL care arată procedura de eşalonare, câţi bani se dau în 2025 şi cine îi primeşte
Ministerul Muncii a publicat ORDINUL prin care se fac plăţile restante. Avem DOCUMENTUL care arată procedura de eşalonare, câţi bani…
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
"Fetele i-au fost trimise special lui Van Damme". Actorul ar fi ştiut că minorele sunt traficate şi exploatate. Cum ar…
Adevărul NEȘTIUT despre creatorul Adidas! Cine a fost de fapt
Adevărul NEȘTIUT despre creatorul Adidas! Cine a fost de fapt
Gigi Becali n-a avut nicio ezitare! Femeia care nu face parte din familia sa pe numele căreia a pus 40 de hectare de pământ
Gigi Becali n-a avut nicio ezitare! Femeia care nu face parte din familia sa pe numele căreia a pus 40…
Câte clase are Piedone, de fapt. Motivul pentru care șeful ANCP s-a lăsat de școală
Câte clase are Piedone, de fapt. Motivul pentru care șeful ANCP s-a lăsat de școală
Documentul devine obligatoriu de azi, 2 aprilie. Toți românii trebuie să îl prezinte. Expiră în 2 ani
Documentul devine obligatoriu de azi, 2 aprilie. Toți românii trebuie să îl prezinte. Expiră în 2 ani
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Ce se întâmplă dacă lovești mașina care era să te calce pe trecerea de pietoni?
Ce se întâmplă dacă lovești mașina care era să te calce pe trecerea de pietoni?
Anunțul neașteptat pe care Teodora și Alex Marcu, foștii concurenți Insula Iubirii, l-au făcut în mediul online. Reacția fanilor
Anunțul neașteptat pe care Teodora și Alex Marcu, foștii concurenți Insula Iubirii, l-au făcut în mediul online. Reacția fanilor
×