Polițiștii de la Rutieră dau sancțiuni serioase, și pe bună dreptate, șoferilor grăbiți sau indolenți care blochează liniile de tramvai, dar cine îi amendează pe oamenii legii când fac același lucru?
E o întrebare care poate ar trebui să primească un răspuns după un incident de-a răsul-plânsul petrecut aseară în București. O mașină a celor de la Rutieră a rămas blocată pe linia de tramvai, în zona Sebastian din Capitală.
Martorii nu s-au putut abține să nu filmeze incidentul și să nu comenteze ironic. „Vai de mama voastră!” sau „Cât de prost să fii să ajungi în situația asta?” au fost reacțiile oamenilor.
Într-un final, Logan-ul Poliției a fost tractat și scos de pe șine de… tramvaiul 32.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER