O nouă victorie pentru Vettel!** Neamțul s-a impus în Marele Premiul al Bahrainului. Etapă cu ghinion pentru Ferrari. Vezi clasamentele!

Sebastian Vettel a reușit a doua victorie în acest sezon, după ce a reușit să se impună și în Marele Premiu al Bahrainului. Plecat al doilea, neamțul a preluat conducerea cursei în turul 6 și a reușit să-și mențină prima poziție până la final.

A fost însă o etapă cu ghinion pentru echipa Ferrari. Ambii piloți au avut probleme tehnice și n-au putut să-și valorifice pozițiile de pe grila de start. Alonso a plecat de pe poziția a treia, dar o problemă la flapsul spate apărută în turul 8 i-a produs mari probleme. Pilotul spaniol a fost nevoit să treacă pe la boxe, unde flapsul i-a fost deblocat manual. A revenit pe locul 17, dar până la final, Alonso n-a mai avut voie să folosească sistemul DRS.

Chiar și în aceste condiții, pilotul Ferrari a terminat cursa pe locul 8. Pe de altă parte, coechipierul său, Felipe Massa (plecat al 4-lea), a fost deranjat de câteva probleme tehnice apărute în turul 18, iar finalul l-a prins abia pe poziția a 15-a.

Următoarea cursă, Marele Premiu al Spaniei, va avea loc în 12 mai la Barcelona.

Ordinea de sosire a primilor 10:
1.Vettel
2.Raikkonen
3.Grosjean
4.Di Resta
5.Hamilton
6.Perez
7.Webber
8.Alonso

9.Rosberg
10. Button

Clasament piloți, după 4 etape

 

Clasament echipe, după 4 etape:


Clasamentul după 50 de tururi
1. Vettel
2. Raikonnen
3. Paul Di Resta
4. Grosjean
5. Webber


Clasamentul după 45 de tururi
1. Sebastian Vettel
2. Kimi Raikkonen
3. Paul di Resta
4. Romain Grosjean
5. Mark Webber


Clasamentul după 30 de tururi
1. Sebastian Vettel
2. Paul di Resta
3. Kimi Raikkonen
4. Mark Webber
5. Jenson Button


Clasamentul după 20 de tururi
1. Sebastian Vettel
2. Mark Webber
3. Jenson Button
4. Romain Grosjean
5. Nico Rosberg


Clasamentul după 10 tururi
1. Sebastian Vettel
2. Paul di Resta
3. Kimi Raikkonen
4. Lewis Hamilton
5. Nico Hulkenberg


Clasamentul după 5 tururi
1. Sebastian Vettel
2. Fernando Alonso
3. Nico Rosberg
4. Paul di Resta
5. Felipe Massa


Marele Premiu al Bahrainului va începe la ora 15.00

Germanul Nico Rosberg (Mercedes) va porni de pe prima poziție a grilei de start în Marele Premiu al Bahrainului, a patra etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, el obținând, sâmbătă, cel mai bun timp în calificări.

Acesta este al șaptelea pole position în Formula 1 pentru Rosberg.

Pe poziția a doua a grilei se va afla, duminică, germanul Sebastian Vettel (Red Bull), iar pe locul trei spaniolul Fernando Alonso (Ferrari).

Rezultatele calificărilor pentru GP-ul Bahrainului și grila de start:

1. Nico Rosberg (Germania/Mercedes) 1:32.330

2. Sebastian Vettel (Germania/Red Bull-Renault) 1:32.584

3. Fernando Alonso (Spania/Ferrari) 1:32.667

4. Felipe Massa (Brazilia/Ferrari) 1:33.207

5. Paul di Resta (Marea Britanie/Force India-Mercedes) 1:33.235

6. Adrian Sutil (Germania/Force India-Mercedes) 1:33.246

7. Mark Webber (Australia/Red Bull-Renault) 1:33.078

8. Kimi Räikkönen (Finlanda/Lotus-Renault) 1:33.3279.

9. Lewis Hamilton (Marea Britanie/Mercedes) 1:32.762

10. Jenson Button (Marea Britanie/McLaren-Mercedes) fără timp în Q3

11. Romain Grosjean (Franța/Lotus-Renault) 1:33.762

12. Sergio Pérez (Mexic/McLaren-Mercedes) 1:33.914

13. Daniel Ricciardo (Australia/Toro Rosso-Ferrari) 1:33.974

14. Nico Hülkenberg (Germania/Sauber-Ferrari) 1:33.976

15. Valtteri Bottas (Finlanda/Williams-Renault) 1:34.105

16. Jean-Eric Vergne (Franța/Toro Rosso-Ferrari) 1:34.284

17. Pastor Maldonado (Venezuela/Williams-Renault) 1:34.425

18. Charles Pic (Franța/Caterham-Renault) 1:35.283

19. Jules Bianchi (Franța/Marussia-Cosworth) 1:36.178

20. Giedo van der Garde (Olanda/Caterham-Renault) 1:36.304

21. Max Chilton (Marea Britanie/Marussia-Cosworth) 1:36.476

22. Esteban Gutierrez (Mexic/Sauber-Ferrari) 1:34.730

Mark Webber (Red Bull, locul 5 în calificãri) și Lewis Hamilton (Mercedes, 4 în calificãri) sunt penalizați cu trei, respectiv cinci locuri pe grila de start de la Sakhir. De asemenea, mexicanul Esteban Gutierrez (Sauber), care s-a clasat al 18-lea în calificări, va porni de pe ultima poziție, el fiind penalizat cu cinci locuri ca urmare a unui incident de la cursa anterioară, Marele Premiu al Chinei.

sursa: Mediafax

Publicat: 21 04. 2013, 16:57
Actualizat: 21 04. 2013, 16:58