Pedrosa, reținut pentru o presupusă fraudă la examenul de obținere a permisului pentru ambarcațiuni

Pilotul spaniol de motocilism Dani Pedrosa a fost reținut, iar apoi eliberat provizoriu, pentru o presupusă fraudă la examenul de obținere a permisului pentru ambarcațiuni, el recunoscând că „a făcut o greșeală”, au anunțat, luni, avocații sportivului, informează AFP.

Alte 20 de persoane, candidați și complici, au fost reținute în același timp cu Pedrosa, sâmbătă, în timpul unui examen pentru obținerea permisului de conducere a ambarcațiunilor de turism, au confirmat, luni, autoritățile din Valencia.

Potrivit presei locale, un grup aflat în exteriorul sălii de examen transmitea candidaților prin căști răspunsurile la întrebări. Alți suspecți au fost arestați pentru falsificarea identității, ei prezentându-se drept candidații reali, a explicat Paula Sanchez de Leon, reprezentantă a Guvernului.

Pedrosa a fost lăsat în libertate în așteptarea deciziei unui judecător.

„Am făcut o greșeală, urmând un sfat prost. Erorile pot fi ingorate sau din ele se poate învăța, iar pentru mine aceasta a fost o lecție. Vreau să le cer public scuze fanilor mei și tuturor celor care au încredere în mine. Acum vreau să privesc înainte. Sunt pilot de motociclism, campionatul mondial începe week-end-ul viitor, în Qatar, și vreau să mă concentrez exclusiv asupra acestei curse”, a declarat Pedrosa, într-un comunicat dat publicității de avocații săi.

Sursa: Mediafax

Publicat: 03 04. 2012, 13:30
Actualizat: 03 04. 2012, 13:31