Mașina Citroen DS3 pilotată de norvegianul Petter Solberg a fost descalificată, duminică, după ce s-a clasat pe locul trei în Raliul Franței/Alsacia, deoarece a avut o greutate mai mică decât cea regulamentară, informează AFP.
„Nu înțelegem. Am cântărit mașina de mai multe ori. Este o catastrofă pentru Petter și pentru echipa noastră, deoarece aveam deja probleme de buget înainte de finalul sezonului”, a declarat Ken Rees, team managerul Petter Solberg World Rally Team.
Această decizie duce la modificări în clasamentul general al Campionatului Mondial, permițându-i finlandezului Mikko Hirvonen, acum ocupantul locului trei în Raliul Franței, să îl egaleze pe liderul Sebastien Loeb (Franța), cu 196 de puncte. Pe poziția a treia în clasamentul general se află francezul Sebastien Ogier, cu 193 de puncte.
Campionatul Mondial de Raliuri mai programează două etape: Raliul Spaniei (21-23 octombrie) și Raliul Marii Britanii (11-13 noiembrie).
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER