Petter Solberg și-a anunțat retragerea!** Campionul mondial în 2003 nu va mai concura în WRC

Pilotul norvegian Petter Solberg, campion mondial la raliu în 2003, a anunțat, marți, într-un comunicat, că nu va mai evolua la cel mai înalt nivel și va începe să „exploreze alte direcții”, după 15 sezoane și 118 curse în WRC, în care a obținut 13 victorii.

Solberg, în vârstă de 38 de ani, rezident monegasc, nu a mai câștigat din 2005, din Grecia și Țara Galilor. El a fost stopat, din 2004-2012, de reușitele neîntrerupte ale francezului Sébastien Loeb, de nouă ori campion mondial cu Citroën și câștigător a 76 de raliuri WRC.

Norvegianul nu a reușit să câștige nicio cursă în acest sezon și a încheiat campionatul pe locul 5.

În 15 sezoane de WRC, Solberg a încheiat de 15 ori pe locul doi și de 24 de ori pe locul trei, fiind pe podium de 52 de ori.

„Este foarte trist, mi-ar fi plăcut să mai continui încă vreo câțiva ani, dar realizez că nu va exista WRC pentru mine anul viitor. Am spus că sunt pregătit să evoluez gratuit, dar nu sunt pregătit să plătesc pentru a conduce. Nu înseamnă că nu mă veți mai vedea în WRC, dar pentru moment cred că este cea mai bună decizie”, a explicat Solberg.

Solberg, fost campion de dans acrobatic, a debutat la Raliul Suediei în 1998. El nu a precizat ce va face în 2013.

sursa: Mediafax

Publicat: 04 12. 2012, 20:01
Actualizat: 04 12. 2012, 20:02