Piața auto crește în primele patru luni ale anului cu 12,4%, sporuri importante pentru electrice

Piața auto și-a consolidat așteptările pentru un al șaselea an consecutiv de creștere, cu un rezultat foarte bun din luna aprilie (+35,5% comparativ cu luna martie a acestui an), evoluția la 4 luni consemnând o creștere de 12,4%, informează APIA.

Pe plan european însă, după primele patru luni din 2019, se înregistrează volume mai mici ale vânzărilor de autoturisme noi, care au scăzut cu 3,7% comparativ cu 2018. Această scădere este determintă în special de țările EU15, care au și cea mai mare pondere în totalul pieței UE. Relevant pentru acest punct al analizei este faptul că aprilie 2019 este a 8-a lună consecutivă de scădere a pieței europene, comparativ cu luna similară a anului anterior (evoluție explicabilă pentru ultima parte a anului trecut de trecerea la cerințele de omologare WLTP). Principalele țări din UE care, împreună, acoperă cca. 75% din piața, înregistrează, după 4 luni, următoarea evoluție: Franța -0,4%, Germania -0,2%, Italia -4,6%, Spania -4,5% și UK -2,7%.

În continuare, în România, vânzările sunt susținute, în principal, de către persoanele juridice care acoperă 62% din totalul achizițiilor de autoturisme realizate în primele patru luni ale lui 2019. Este însă de remarcat faptul că numărul de autoturisme achiziționate de către persoanele fizice în aceste prime patru luni (18.177 unități) este cu 18,1% superior celui din perioada similară a anului trecut (15.395 unități), chiar dacă, în 2018, Programul Rabla a demarat cu 1 lună mai devreme; ca urmare, și ponderea persoanelor fizice a crescut de la 36% în 2018 la 38% în 2019.

În ceea ce privește autoturismele rulate, în primele patru luni ale anului 2019 au fost înmatriculate 145.823 unități, cu 7,2% mai puține decât în 2018, dar și pe structură de vârstă îmbunătățită (cele cu vârstă mai mare de 12 ani înregistrând, pe un volum important, o scădere de 13,0%).

Producția Ford România după primele 4 luni din 2019 (46.736 unități), este cu 3,1% mai mare comparativ cu aceeași perioadă din anul anterior. În ceea ce privește exportul de autoturisme Ford realizat în primele 4 luni din 2019, respectiv 46.500 unități, și acesta înregistrează volume superioare anului anterior (+ 1,5%).

Luna aprilie 2019 consemnează un volum al vânzărilor în creștere (+27,1%) comparativ cu luna similară a anului trecut, pe fondul decalării cu o lună a Programului Rabla. Ca urmare, în primele patru luni ale anului 2019 au fost vândute cu 10,9% mai multe autovehicule, pe un volum total de 57.483 unități, din care 48.464 autoturisme (în creștere cu 12,4%) și 9.019 vehicule comerciale (în creștere cu 3,4%).

Topul pe mărci (autoturisme + autovehicule comerciale) este condus de către Dacia, cu15.404 unități, urmată de către Volkswagen, cu 5.221 unități și Renault 5.010 unități, Dacia conducând topul la categoria autoturisme, iar Ford la cea de vehicule comerciale ușoare.

La autoturisme, topul pe mărci are pe primul loc Dacia, cu 14.466 unități (29,8% cotă de piață, pe un volum în creștere cu 10,8% față de 2018), urmată de Volkswagen cu 4.564 unități (9,4% cotă de piață, volume în scădere cu 0,2% față de 2018); Renault 4.521unități (9,3% din total piață, volume în creștere cu 41,7%), Skoda 3.884 unități (8,0% cotă de piață, volume mai mici cu 3,1%) și Ford 3.360 unități (6,9% cotă de piață, volume mai mari cu 11,2%).

Pe modele, cu cele 5.324 unități vândute, Dacia Logan este cel mai bine vândut model în primele patru luni din 2019, urmat de Dacia Sandero cu 3.411 unități, Dacia Duster 3.410 unități, Renault Clio 2.430 unități și Skoda Octavia 1.489 unități.

Analizând segmentarea pe clase, consemnăm o evoluție mixtă pentru primele patru luni ale anului 2019, astfel: creșteri pe segmentele B (+26,7%), Sport (+24,3%), SUV (+21,3%), MPV (+8,5%), E (+5,2%), C (+2,9%) și scăderi pe F (-39,7%), A (-25,8%) și D (-13,6%).

În funcție de tipul de combustibil, primele patru luni ale lui 2019 consemnează un raport favorabil autoturismelor cu motoare pe benzină, care dețin un procent de 70,1% din total, semnificativ mai mare comparativ cu ponderea pe care o aveau în primele patru luni ale lui 2018 (57,0%).

Dintre primele 10 mărci / modele cele mai vândute, 7 mărci și respectiv 9 modele au o pondere a vânzărilor cu motorizări pe benzină peste această medie (70,1%).

La diesel, 8 mărci și respectiv, 8 modele au o pondere a vânzărilor de autoturisme peste ponderea medie pieței (26,9%). În schimb, la categoria vehicule comerciale ușoare, ponderea motorizărilor diesel, reprezintă 96,4% din total.

În ceea ce privește autoturismele „verzi” (electrice și hibride), ponderea acestora continuă să crească, ajungând să dețină, în primele patru luni ale lui 2019, o cotă de piață relativ importantă, respectiv 2,9% (anul trecut au avut o pondere de 2,3%). Pe categorii, consemnăm o creștere de 52,1% la autoturismele electrice 100% și o scădere de 43,8% la cele plug-in. Pe de altă parte, autoturismele hibride înregistrează o creștere de 53,1%. In plus, având în vedere evoluția foarte bună din prima lună a Programului Rabla Plus în acest an – numărul persoanelor fizice care s-au înscris pentru achiziția unei mașini electrice, a crescut de cca. 4 ori (!) compartiv cu aceeași perioadă din anul trecut – este de așteptat ca în anul 2019 să se consemneze un nou record al vânzărilor de automobile electrice în Romania.

Această evolutie constant pozitivă din ultimii ani demonstrează faptul că stimulentele de care autoturismele „verzi” beneficiază prin Programul Rabla Plus, facilitează o rapidă penetrare pe piață a acestora. Ca atare, în masura în care stimulentele acordate pentru această categorie de autotovehicule se vor menține, este de așteptat ca cererea să aibă o creștere continuă, an de an, fapt ce va alimenta interesul constructorilor globali de astfel de autovehicule pentru România.

În funcție de culoarea preferată, alb și gri domină în continuare cererea, acestea înregistrând, în primele patru luni ale lui 2019, 27,8% și respectiv, 24,0% din totalulpreferințelo r. Urmează albastru cu 17,4% și negru cu 10,0%.

O altă analiză este și evoluția autoturismelor cu tracțiune integrală (4×4). Acestea reprezintă 19,6% din totalul livrărilor realizate în primele patru luni ale lui 2019, pe un volum total de 9.517 unități, în creștere cu doar 0,1% față de 2018 (mult sub creșterea medie a pieței, care a fost +12,4%).

În funcție de țara de proveniență a autoturismelor, situația se prezintă astfel: România 29,6%, Germania 19,1%, Cehia 10,2%, Turcia 10,0% și Spania 8,2%.

În acest context, vânzările de autoturisme din producția autohtonă au crescut în aceaste prime patru luni din 2019 cu 14,3% comparativ cu perioada similară din 2018, în timp ce vânzările de autoturisme din import au înregistrat o creștere de 11,6%.

Publicat: 20 05. 2019, 16:00
Actualizat: 20 05. 2019, 16:00