Pilot fenomen al raliului din România, la ceas aniversar. Prima declarație a lui Simone Tempestini la 25 de ani
Cel mai tânăr campion național absolut la raliuri din istoria României și singurul care a cucerit vreodată un titlu mondial în WRC, Simone Tempestini, a împlinit astăzi 25 de ani și și-a sărbătorit ziua de naștere în stil propriu. Este în Germania la ultimele teste înaintea Deutschland Rally, care va avea loc în perioada 22-25 august.
„Nu sunt genul care să sărbătoresc în stilul clasic. Pentru mine este o zi normală. Azi dimineață la ora 6 eram deja în avion, de la Cluj Napoca în drum spre Germania. Astăzi toată ziua am antrenamente, iar mâine zbor din nou spre casă. Destul de simplu”, spune Tempestini, triplu campion național absolut în România.
„Parcă era mai simplu când aveam 19-20 de ani (n.n. râde), dar sunt bucuros că îmi dau seama că mai am mult timp înainte să obțin rezultate mari în acest sport”, mai declară campionul.
Născut în Italia, dar stabilit în România de mai bine de un deceniu, Simone trăiește românește și simte românește. „E a treia mea aniversare din postura de cetățean român, dar eu mă simt român din momentul în care am venit la Cluj. Este casa mea”, spune cel care în 2016 cucerea titlul mondial la Juniori în World Rally Championship, cea mai mare performanță a automobilismului sportiv românesc.
Deși evită să sărbătorească zilele de naștere, Simone a primit un cadou astăzi. A făcut testele cu noul său Hyundai i20 pe care îl va folosi, în premieră, în Deutschland Rally. „E același model cu care am concurat și până acum”, spune Simone.
Visează și la un titlu în lumea mare, dominată de Loeb, Ogier și Tanak, dar până atunci se concentrează pe planurile pe termen de scurt. „Urmează două luni decisive pentru mine. Trebuie să câștig aici, apoi voi avea timp să vorbesc de visele mele. Vreau să obțină locuri în top la WRC 2 în etapele rămase, iar pe plan intern să îmi asigur un nou titlu”, a mai afirmat campionul.
După întoarcerea din Germania, Simone va avea două teste dificile pe plan intern, la Raliul Iașului și Transilvania Rally de la Cluj Napoca.
3 titluri de campion național absolut a strâns Simone Tempestini până la 25 de ani