Fostul pilot al echipei Renault, Nelson Piquet jr., a declarat, într-un interviu acordat postului brazilian Globo, că el a avut cel mai mult de suferit în urma scandalului legat de Marele Premiu al statului Singapore din 2008, deși a făcut un serviciu Formulei 1 dezvăluind ceea ce s-a întâmplat.
„Unii oameni au sugerat că ar fi trebuit să fiu sancționat de FIA dar, de fapt, nimeni nu a fost pedepsit mai mult decât mine. Sunt la începutul carierei, spre deosebire de ceilalți, care au primit sancțiuni în acest caz. Va trebui să depășesc multe obstacole pe pistă și în afara ei pentru a-mi demonstra valoarea. Voi fi nevoit mai mult sau mai puțin să îmi încep cariera în Formula 1 de la zero sau să mă justific în orice categorie aș concura. În ciuda traumei suferite, am învățat multe din ceea ce s-a întâmplat și am devenit mai puternic și mai înțelept„, a spus Piquet jr.
Nelson Piquet jr. a precizat că a făcut dezvăluirile legate de GP-ul statului Singapore nu pentru a se răzbuna pe Flavio Briatore, ci pentru a proteja alți piloți. „Am făcut dezvăluirile pentru ca niciun alt pilot să nu mai fie nevoit să treacă prin ce am trecut eu și, mai important, ca să se știe exact ce s-a întâmplat. Am făcut o greșeală acceptând ceea ce mi-au cerut să fac atunci. Dar aș fi greșit și mai mult dacă nu aș fi spus ce a fost„, a explicat pilotul brazilian.
Piquet jr. a menționat că a fost luat prin surprindere atunci când Pat Symonds și Flavio Briatore i-au cerut să comită în mod voluntar un accident la GP-ul statului Singapore, în 2008. „S-a întâmplat totul foarte rapid și trebuie să mărturisesc că nu aș fi putut să prevăd consecințele. Mă aflam într-o situație dificilă în acea perioadă, era în joc renegocierea contractului meu dacă nu acceptam strategia. Am fost surprins de solicitarea făcută de cei mai importanți doi oameni din echipă, unul era managerul meu„, a adăugat pilotul.
Nelson Piquet jr. a spus că nu a avut prea mult timp de gândire după ce Symonds și Briatore i-au făcut propunerea, astfel că a acționat cum au dorit aceștia. „Planul privind accidentul a fost făcut cu câteva ore înainte de cursă. Nu am avut prea mult timp de gândire. Nu obținusem un rezultat prea bun în calificări, iar acesta a fost un factor care a contribuit la decizia mea de a accepta strategia. Dacă propunerea ar fi venit în timpul încercărilor libere, aș fi avut mai mult timp să mă gândesc și să acționez altfel„, a precizat el.
Piquet jr. l-a criticat pe Flavio Briatore pentru modul în care l-a tratat în perioada petrecută la Renault. „Pentru că Renault nu era foarte competitivă, Briatore și-a canalizat nemulțumirile asupra mea. A preferat să mă considere pe mine vinovat în cele două sezoane și jumătate pe care le-am petrecut în Formula 1. Nu am văzut alți începători să fie presați atât de mult ca mine. Presiunea pentru rezultate este normală, dar hărțuirea psihică este altceva„, a explicat Nelson Piquet jr.
Echipa Renault a primit o sancțiune cu suspendare – excludere timp de doi ani din F1, iar fostul său manager Flavio Briatore a fost suspendat pe viață din motorsport, aceste hotărâri fiind luate de Consiliul Mondial al FIA, reunit, în data de 21 septembrie, la Paris, în cazul scandalului accidentului de la Marele Premiu al statului Singapore din 2008. De asemenea, fostul director tehnic Pat Symonds a fost suspendat pe o perioadă de cinci ani. Pilotul Nelson Piquet Jr. nu a primit nicio sancțiune, deoarece a ajutat la elucidarea cazului.
Nelson Piquet Jr. și tatăl acestuia, triplul campion mondial Nelson Piquet, i-au acuzat pe directorul tehnic Pat Symonds și mai ales pe managerul echipei Renault, Flavio Briatore, că i-au solicitat pilotului să comită în mod voluntar un accident în timpul Grand Prix-ului statului Singapore din 2008, pentru a favoriza victoria coechipierului său, Fernando Alonso.
FIA a început ancheta privind accidentul de la GP-ul statului Singapore, la sfârșitul lunii august, la aproape o lună după ce Nelson Piquet jr. a fost concediat de Renault.
sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER