Playboy-ul MotoGP-ului, dat afară de la Ducati! Hayden: „Mă voi descurca cumva”
Aflat în plină criză de rezultate, team-ul Ducati a ales să schimbe strategia din motomondialul de viteză începând cu sezonul următor. În acest sens, șefii echipei au decis că Nicky Hayden nu va mai face parte din echipa de uzină a constructorului italian, acolo unde în acest sezon americanul aleargă alături de italianul Andrea Dovizioso.
„Nu voi mai reveni la Ducati în următorul sezon de MotoGP, au ales să se orienteze în altă direcție. Sincer să fiu, nu știu care va fi viitorul meu, pentru că în MotoGP nu par să fie speranțe. Eu iubesc în continuare competiția și cred că mai am multe de arătat, așa că voi încerca să-mi găsesc o nouă casă. Nu e o situație ideală, dar asta este, va trebui să aterizez în picioare și să mă descurc cumva„, a mărturisit cel supranumit „The Kentucky Kid”.
Fost campion în AMA Superbike, americanul a câștigat titlul mondial în MotoGP cu Repsol Honda în 2006. Totuși, de la trecerea la Ducati rezultatele au întârziat să apară, astfel că la 31 de ani Hayden se vede nevoit să își caute loc pe tabloul restrâns al competiției de anul următor. Totuși, în discursul cu care și-a anunțat planurile de viitor, pilotul a ținut să precizeze că decizia Ducati de a renunța la serviciile sale nu îi va afecta randamentul în șaua motocicletei până la finalul acestui sezon.