Jack Brabham a fost un „om-orchestră”: pilot, constructor, tehnician și antreprenor, un al doilea Enzo Ferrari al Formulei 1. Spre deosebire de italianul care și-a început cariera ca mecanic auto, apoi a devenit pilot și a fondat circuite și echipe angrenate în competiții de motorsport în memoria fiului său, Dino, principala sa moștenire rămânând faptul că a dat Marelui Circ cea mai de succes și mai iubită echipă, Jack Brabham a rămas în cărțile de istorie ale Formulei 1 ca unul dintre cei mai de succes 10 piloți ai tuturor timpurilor, cu calități inovatoare cel puțin la fel de importante ca și abilitățile de pe pistă.
„Black Jack” a pilotat într-o era a Formulei 1 în care rata deceselor creștea aproape de la sezon la sezon. A revoluționat lumea curselor, având ideea aducerii în Formula 1 a bolizilor cu motorizarea în partea din spate a mașinii, la Cooper. A profitat de introducerea motoarelor de 3 litri, pentru a deveni singurul om care și-a dus singur mașina desenată tot de el pănă la ambele titluri, la Piloți și Constructori, în cel mai selectiv sport pe patru roți din lume. A lansat o nouă direcție, arătând că un pilot își poate desena propriul monopost, în propria echipă. Bruce McLaren ar fi fost inpirat de performanța pilotului împotriva căruia a alergat sezoane bune, pentru a fonda echipa de Formula 1 McLaren, cea care, cu diferite motorizări, a cucerit titluri mondiale atât la Piloți, cât și la Constructori, prin Niki Lauda, Alain Prost, Ayrton Senna, Mikka Hakkinen, pentru a-i numi doar pe câțiva. A murit acasă, la 88 de ani, lăsând în urmă borne remarcabile ale unui sport cu multe nume mari.
3 titluri de campion mondial a câștigat Jack Brabham, în 1959, 1960 și în 1966. Doar 9 piloți au mai atins această bornă în istoria de 64 de ani a Reginei Motorsportului. Brabham este depășit în clasamentul celor mai titrați piloți doar de Michael Schumacher (7 titluri), Juan Manuel Fangio (5 titluri), Alain Prost și Sebastian Vettel (câte 4 titluri), împărțind poziția a cincea în top cu Jackie Stewart, Niki Lauda, Nelson Piquet și Ayrton Senna (câte 3 titluri)
„Atunci și acum”. Iunie 2006: Legendarul Jack Brabham participa la ceremonia de lansare a seriei de timbre „Legendele Formulei 1”
Fiu al unui zarzavagiu australian, născut la câteva ore după Ziua Păcălelilor, pe 2 aprilie 1926, în Hurstville, pe atunci doar o zonă metropolitană în sudul Sydney-ului, devenit oraș în 1988, de 23 de kilometrii pătrați, John Arthur Brabham a crescut în magazinul tatălui său, printre lăzi pline cu legume și fructe, dar și în apropierea mașinilor de transportat marfa, care i-au atras de la început atenția. Micuțul Jack a ajuns repede la volanul camionetelor, la zece ani, cu mult înainte de a atinge vârsta legală pentru obținerea permisului, așa cum copiii finlandezi iau primele lecții pentru a deveni piloți de raliu, conducând mașinile părinților pe drumurile forestiere slab circulate, vara sau iarna, pe zăpadă, în drum spre școală. Jack Brabham putea stăpâni mașinile mari pe drum, dar și în garaj, având grijă de micile reparații tehnice necesare de-a lungul săptămânilor. A urmat o școală tehnică, de mecanic, însă doar pănă la 15 ani, atunci când s-a angajat ca mecanic auto.
Jack Brabham a visat să zboare. Dar a fost trimis în atelierul mecanic de nevoile Războiului Mondial
La 18 ani, Brabham a visat să zboare, și pentru asta, a plecat la Adelaide, la Royal Australian Air Force, însă, în loc să ajungă în cockpit, a rămas în garaj, aprofundând și mai mult detaliile tehnice, mecanice și aerodinamice. Aventura sa în armată a durat doar doi ani, suficient însă pentru a-și desăvârși cunoștințele de aerodinamică care îl vor ajuta în viitoarea carieră europeană, de pilot-mecanic.
Zece ani mai târziu, Brabham lua drumul Europei, călit în cursele de viteză ale unor mașini de talie mică, din Australia.
Primele două titluri, memorabile în istoria Formulei 1.
În 1959, la patru ani de la venirea pe Bătrânul Continent, Jack Brabham trăia visul suprem, în America, câștigând titlul mondial la Formula 1, pentru prima dată. Scenariul a părut însă desprins dintr-un film de Hollywood: australianul a fost nevoit să își împingă monopostul 800 de metri, mai mult de jumătate din lungimea unui tur de circuit, spre linia de sosire, după ce a rămas… în pană de benzină. Deși a pierdut conducerea cursei, terminând doar al patrulea, Brabham își asigura titlul mondial.
În 1960, Jack lega cinci victorii consecutive, din cinci curse, fiind ferit de blestemul accidentelor în lanț care au lovit Formula 1. Principalul său rival, Sterling Moss (Cooper, Lotus), la Spa, în Belgia, într-un antrenament, pierdea o roată a monopostului, iar mașina proiectată în parapet lăsa urme adânci. Moss își rupsese ambele picioare, însă avea să revină în circuit după doar două săptămâni. În a doua cursă adjudecată de Brabham, doi piloți și-au pierdut viața, monopostul lui Alan Stacey fiind lovit de o pasăre. Titlul îi revenea, iar în mintea campionului visul de a avea propria echipă de Formula 1. Asta pentru că, la fel ca și Enzo Ferrari, care înainte de a pune bazele Scuderiei Ferrari, a lucrat pentru Alfa Romeo, punând serios umărul la design-ul mașinilor pe care concura alături de coechipierii săi, Brabham a ajutat la construcția mașinilor Cooper, contribuind decisiv la cele două titluri cu ideea de a muta motorul în spatele mașinii, pentru prima dată în 10 ani de Formula 1.
Sezonul 1961 ratat alături de Cooper, în care campionul en-titre nu a reușit să termine decât două dintre cele opt curse, i-a oferit prilejul ideal lui Brabham de a anunța despărțirea. La 36 de ani, în 1962, Jack Brabham debuta oficial, alături de conaționalul său, Ron Tauranac, ca și constructor în lumea Grand Prix-urilor.
1966: anul în care un bătrănel cu barbă și baston câștiga cu mașina proiectată de el, titlul mondial în Formula 1
Brabham alerga pentru Brabham, lucru nemaiauzit și nemaivăzut, o situație ce a creat și câteva confuzii, iar în 1966, noul regulament al Formulei 1 a fost ocazia perfectă pentru afirmarea definitivă a australianului. Cu ajutorul Repco, pentru noile motoare de trei litri, mizând pe fiabilitate în loc de putere maximă, Brabham reușea să învingă constructori cu uzine întregi în spate, adjudecându-și ambele titluri, la Piloți și Constructori.
La prima cursă după implinirea vârstei de 40 de ani, a sezonului 1966, Jack Brabham, poreclit „cel întunecat”, din cauza firii sale tăcute, ușor morocănoase, a apărut pe grila de start a cursei din Olanda, de la Zandvoort, purtând o imensă barbă neagră și sprijinindu-se în baston. Amuzați, colegii de campionat au sărit să îl ajute pe „bătrânel” în monopostul poziționat pe prima linie a grilei, în pole-position, acesta terminând atât cursa, cât și campionatul pe primul loc.
Considerat de mulți „prea bătrân” pentru a mai concura, Jack Brabham a răspuns cu umor tachinărilor constante venite de la colegii săi mai tineri
Dominația echipei „bătrânului” Brabham a continuat și în 1967, când din nou, titlul Constructorilor ajungea în Australia, iar la Piloți marca o dublă la final de an, titlul revenindu-i de această dată coechipierului lui Jack Brabham, Denny Hulme.
Bernie Ecclestone a cumpărat echipa lui Jack Brabham, în 1972
Numele lui Brabham a continuat să reziste în Formula 1 și după retragerea, pilotului Jack Brabham, din 1970, și după ce acesta vindea echipa celui mai mare antreprenor al Marelui Circ, Bernie Ecclestone, și companiei acestuia Motor Racing Developments, într-o tranzacție aproximativă de 120.000 de dolari. Team-ul obținea încă două titluri, prin Nelson Piquet în 1981 și 1983, însă anii de glorie ai echipei apuneau încet, spre un final agonizant, în 1992, în care echipa, cu rezultate slabe, un șasiu vechi ce abia le permitea obținerea unei calificări pe grilă o dată la câteva Grand-Prix-uri, nu reușea, din cauza problemelor financiare nici măcar să termine sezonul.
Jack Brabham este primul pilot care a primit titlul de „Sir” pentru contribuția sa în lumea motorsport-ului
16 piloți de Formula 1 și-au pierdut viața pe circuit, în timpul curselor sau în antrenamente, între 1955 și 1970, anii în care a pilotat Jack Brabham. În 1955, Alberto Ascari a murit în timpul Marelui Premiu de la Monte Carlo, în 1961 germanul von Trips, liderul la zi al Campionatului Mondial și-a pierdut viața la Monza, tot acolo unde, în 1970, Jochen Rindt avea să facă accident mortal, devenind primul pilot declarat campion mondial post-mortem
articol scris de Cezara Paraschiv
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER