E sportiv de top la doar 12 ani dar visează să devină proprietarul unei plantații de cireși. Campion al României dar și Balcanic, Daniel Marian trăiește peste Prut la Chișinău dar reprezintă țara noastră.
Practică motocrosul de 5 ani însă deja are un palmares de invidiat chiar dacă e doar la gimnaziu. E doar în clasa a 6-a dar are vitrina plină de trofee, poate chiar mai multe chiar și decât cărțile de la școală.
Deși e născut în Republica Moldova, la Chișinău, puștiul Daniel Marin e sportiv care concurează pentru România în competițiile de motocros.
Și nu o face doar ca un simplu hobby deoarece rezultatele îl recomandă ca un motoclist de top pentru Estul Europei. De ce? Foarte simplu. Acum 2 ani a ieșit atât campion național cât și Campion est-european la clasa 65.
Însă începutul nu a fost pe o motocicletă. „De mic am primit un ATV de care m-am plictisit destul de repede. Apoi, după ce am văzut niște clipuri pe internet, de pe telefonul mobil m-am rugat de ai mei să mă lase să merg la motocros.
Mama nici nu a vrut să audă, în timp ce tata a zis că lui îi e frică. Într-un final i-am convins să mă susțină”, își începe mărturisirea puștiul de 12 ani de peste Prut care concurează de ceva timp pentru România.
Se antrenează la Iași cu un fost mare sportiv cu aceleași origini, multiplu campion național la noi în țară, Cociu Mihăilă. “Sportivii din Moldova vin aici în România pentru că e o competiție mult mai puternică, circuitele sunt mult mai bune, plus că avem adversari motocicliști internaționali”, admite Cociu.
Băiețelul din Chișinău e mândria clasei lui. “Doamna dirigintă se bucură pentru mine, de rezultatele mele și chiar mă încurajează înainte de curse”, completează Daniel Marian care admite că prețul plătit pentru a fi Campion Est European nu a fost unul foarte “ieftin”.
Ca să ajungă în top a trecut peste două accidentări, o dată chiar “izbutind” să își rupă o mână. A visat la o motocicletă dar în același timp și-a construit acum câțiva ani în minte și dorința de a deveni programator.
„M-am răzgândit. Acum vreau să fiu fermier! Am un teren primit de la bunicii mei și vreau acolo să plantez cireși, nu să fac un traseu de moto. Asta cred că mă voi face după ce voi încheia cu motocrosul”, se confesează puștiul legitimat la ACS Endurach Iași, cu care a participat în weekend la Campionatul European / Semifinală de la Zărnești la clasa 85.
Foto: Marius Dinca
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER