Produs de Ford la Craiova, EcoBoost de un litru a câștigat pentru al doilea an la rând premiul Motorul Internațional al Anului

Ultra-eficientul și sprintenul motor pe benzină EcoBoost de 1 litru al Ford Motor Company a fost ales Motorul Internațional al Anului 2013, fiind al doilea an consecutiv în care apreciatul motor în trei cilindri obține acest premiu.

Motorul EcoBoost de 1 litru, ce îmbină injecția directă, supraalimentarea turbo și supapele cu distribuție variabilă reducând consumul fără a sacrifica puterea, a obținut cel mai mare scor din istoria competiției. Motorul a câștigat de asemenea categoria „Cel mai bun motor sub 1 litru” în cadrul premiilor anuale prezentate de revista Engine Technology International.

Ford a confirmat de asemenea planurile de a dubla producția motorului la uzina sa de motoare din Köln, Germania, la peste 1.000 de motoare pe zi începând cu jumătatea lunii august, pentru a face față cererii.

„În cazul unei tehnologii atât de mature precum motorul cu combustie internă, realizarea unei adevărate descoperiri tehnologice se întâmplă foarte rar, dar acesta este exact lucrul pe care echipa l-a realizat cu acest motor”, a declarat Joe Bakaj, vicepreședinte Ford, Global Powertrain. „Trebuie să îl conduci ca să poți crede că un mic motor în trei cilindri poate genera asemenea performanțe și consum de combustibil.”  

Juriu format din 87 de jurnaliști

Un grup format din 87 de jurnaliști auto din 35 de țări din toată lumea au jurizat competiția în ceea ce privește manevrabilitatea, performanța, consumul, rafinamentul și aplicarea cu succes a tehnologiilor avansate în materie de motoare. Ford este unul dintre cei trei producători de automobile care au înregistrat victorii consecutive în istoria de 15 ani a premiilor. Motorul Ford EcoBoost de 1 litru a câștigat de asemenea Premiul internațional Paul Pietsch 2013 pentru inovație tehnologică în cadrul premiilor Best Cars acordate de revista germană Auto Motor und Sport, Trofeul Dewar din partea Royal Automobile Club din Marea Britanie și Premiul pentru descoperire tehnologică din partea revistei Popular Mechanics din SUA.

Motorul EcoBoost de 1 litru a fost conceput la centrele de cercetare și dezvoltare ale Ford din Aachen și Merkenich, Germania, și Dunton, Marea Britanie, și este produs la uzinele din Köln și Craiova, România.

Dean Slavnich, co-președinte al premiilor „Motorul Internațional al Anului” și editor al revistei Engine Technology International, a declarat: „Baby EcoBoost – primul motor în trei cilindri conceput de Ford – este încă cel mai bun motor de pe piață. Este economic în condiții reale, în timp ce turbina compactă ajută întregul pachet să propulseze cu ușurință vehicule mari precum Grand C-MAX.”

Va echipa chiar și noul Ford Mondeo

Motorul EcoBoost de 1 litru echipează în prezent modele mici, precum Fiesta și B-MAX, dar și modele compacte precum Focus, C-MAX și Grand C-MAX.  În viitorul apropiat va echipa modele mai mari, printre care noul Ford Mondeo. El va fi de asemenea oferit împreună cu vehiculele comerciale Transit Connect și Transit Courier și vehiculele de transport călători Tourneo Connect și Tourneo. 

Motorul este în curs de lansare în toată lumea. Este în prezent disponibil pe modelele EcoSport din India și China, iar în cursul acestui an va fi lansat pe modelul Fiesta în America de Nord.

Destul de mic pentru a încăpea în compartimentul de bagaje de mână al unui avion, motorul oferă cel mai bun consum de benzină din clasa sa pe piața europeană fiind echipat pe modele precum Fiesta, Focus, C-MAX și Grand C-MAX.

Produs la Craiova și Koln

Uzinele Ford din Craiova si Köln au fost modernizate pentru a facilita producția motorului EcoBoost de 1 litru, fiind introduse tehnici avansate de producție care reduc volum de agenți de răcire necesar la prelucrarea pieselor de motor din aluminiu la doar 5 mililitri per componentă de la 2 litri anterior, contribuind la o amprentă redusă de mediu a producției.

A fost de asemenea introdusă noua tehnologie de „testare la rece”, care permite testarea motoarelor fără a fi pornite, reducând consumul de carburant și emisiile CO2 din acest proces cu 66%. Restul de energie necesară pentru operarea uzinei din Köln provine din surse regenerabile, printre care trei hidrocentrale din Norvegia și Suedia.

Ford Europa intenționează să tripleze producția anuală de vehicule echipate cu motoare pe benzină EcoBoost la aproximativ 480.000 până în 2015, de la 141,000 în 2011. Compania estimează că peste 300.000 din aceste vehicule vor fi echipate cu motorul EcoBoost de 1,0 litri. În primul trimestru al anului 2013 în Europa, motorul EcoBoost de 1 litru a reprezentat 42% din comenzile modelului B-MAX, 30% din comenzile modelului Focus și 24% din comenzile modelului Fiesta pe toate cele 19 piețe tradiționale ale Ford în Europa.

Publicat: 05 06. 2013, 17:54
Actualizat: 05 06. 2013, 17:55