Putin se oferă să sponsorizeze Renault F1!
Prim-ministul Rusiei, Vladimir Putin, a anunțat luni că țara sa
este dispusă să sponsorizeze echipa de Formula 1 Renault, pentru
care concurează în acest an și pilotul rus Vitali Petrov. „Facem
primul pas pentru a sponsoriza acest sport și nu este exclus ca pe
viitor să ne mărim implicarea”, a declarat Putin la întâlnirea cu
președintele și directorul general al Renault, Carlos Ghosn. Putin
și Ghosn au caracterizat drept „un simbol de cooperare între
consorțiul auto și Rusia” contractul lui Petrov la Renault.
Putin a mers chiar mai departe și a anunțat că pe monopostul
condus de Petrov ar putea apărea ca sponsor logo-ul mărcii auto
rusești Lada. Renault deține acțiuni la constructorul Lada,
AutoVAZ. „Ar fi o mutare logică de vreme ce plănuim să lansăm o
serie nouă de automobile, pe o platformă nouă, cu participarea
directă a Renault, dar sub marca noastră tradițională, Lada”, a
completat Putin, conform Marca.