Raikkonen vrea să îl ajute pe Massa
Kimi Raikkonen, campionul mondial en titre, este decis să-l ajute pe Massa să câștige în Brazilia și, dacă se poate, să păstreze coroana la Ferrari. "Voi face cu plăcere tot ceea ce depinde de mine pentru ca Ferrari să bifeze un an doilea titlu consecutiv la constructori, iar coechipierul meu, Felipe, să devină cel mai bun pilot din lume."
Chestionat asupra cursei de anul trecut, pilotul din țara celor 1000 de lacuri zâmbește. "Păi, a fost cursa vieții mele. Aici m-am încoronat campion mondial. Nu voi uita niciodată acea zi", spune nordicul.
Calificările sunt esențiale
În ceea ce privește tactica pe care o vor aplica oamenii de la "Căluțul cabrat", Kimi este discret. "Asta rămâne de văzut. Oricum, rețin faptul că este foarte important ce se va întâmpla în timpul calificărilor. Dacă nu plecăm din prima linie, șansele sunt mici din start", crede Raikkonen.