Raliul Argeșului revine oficial în calendarul motorsportului după aproape un deceniu. Ce surpriză pregătesc organizatorii

Redactor:
Andrei Pal
Raliul Argeșului revine oficial în calendarul motorsportului după aproape un deceniu. Ce surpriză pregătesc organizatorii
  • Publicat:
  • Actualizat:

Raliul Argeșului, una dintre competițiil de tradiție ale automobilismului românesc, va reveni după 9 ani în Campionatul Național de Raliuri Dunlop calendarul și chiar va deschide sezonul 2019, anunțul oficial fiind făcut chiar astăzi cu ocazia unei conferințe de presă, informează Federația Română de Automobilism Sportiv.

Competiția se va desfășura în perioada 2-4 mai, iar una dintre marile surprize pregătite de organizatori este faptul că piloții vor avea ocazia din nou să își arate măiestria atât în zona stadionului Nicolae Dobrin din Pitești, acolo unde va avea loc proba super specială, dar și la poalele Transfăgărășanului. De altfel, traseul raliului se întinde în unele dintre cele mai importante zone turistice ale județului, de la barajul Vidraru, la Curtea de Argeș și Cetatea Poenari.

„Suntem bucuroși că putem continua tradiția automobilismului sportiv, repunând pe harta națională Raliul Argeșului, după 9 ani. Îmi face o deosebită plăcere să reînnoim acest nobil sport, iar desfășurarea acestei competiții extraordinare onorează județul Argeș și în egală măsură pe noi toți. Suntem onorați să fim parteneri la acest mare eveniment sportiv și așteptăm un număr cât mai mare de argeșeni, dar și de iubitori de automobilism din toate colțurile țării să fie prezenți, să descopere Argeșul!”, a declarat  Dan Manu, președintele Consiliului Județean Argeș, partenerul oficial al competiției.

Pentru evenimentul organizat de DTO Rally Team se așteaptă un număr aproximativ de 80 de echipaje, aceasta fiind și limita maximă admisă de regulamentul particular. „Ne bucurăm deja de un interes important din partea sportivilor, care vor să fie prezenți la această etapă. Suntem fericiți că am reușit performanța de a readuce Argeșul în prim planul raliurilor”, a declarat Cristian Dolofan.

Norris Măgeanu, în prezent președintele Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS), a fost cel care a organizat ultima ediție a Raliului Argeșului, în 2010. „Mă bucur atât ca argeșean, cât și ca președinte al federației, pentru că o competiție care a fost tot timpul la înălțime se întoarce. Cu siguranță toată suflarea motorsportului are așteptări mari și cu siguranță va ieși un eveniment deosebit”, a afirmat președintele FRAS.

Unul dintre principalii candidați la câștigarea etapei va fi, fără doar și poate, chiar argeșeanul Vali Porcișteanu, vicecampion național absolut în sezonul trecut și campion în 2011. Acesta va beneficia de o nouă mașină de concurs pentru 2019, un Citroen C3 R5, cu care speră să îl învingă pe rivalul său de la Cluj Napoca, Simone Tempestini. „Nu pot decât să spun că aștept enorm startul, sunt motivat să obțin cele mai bune rezultate în acest an, iar gândul că voi fi acasă îmi oferă încredere„, a afirmat cel mai bine cotat pilot al Argeșului.

Campionatul Național de Raliuri Dunlop 2019 va avea un total de 8 etape în 2019. După runda din Argeș, vor continua cele din Arad, Bacău, Harghita, Sibiu, Iași, Cluj și Brașov.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut:
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut: "Presiunea rămâne. Există posibilitatea de a nu rămâne"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Reacţia unui turist grec, venit la schi în
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat Genoa
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat…
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis.
Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis. "M-a chemat pentru a-mi oferi postul de prim-ministru al României"
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 38, 39 și 40, 20 decembrie 2024. Anda, bulversată! Soțul ei, Albert, a găsit-o
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 38, 39 și 40, 20 decembrie 2024. Anda, bulversată! Soțul ei, Albert, a…
×