Raliul Sibiului, ajuns la cea de-a zecea ediție, a fost inclus în calendarul Campionatului Național de Raliuri. Mai mult, începând din acest an, Raliul Sibiului a intrat și în calendarul etapelor eveniment din Intercontinental Rally Challenge, devenind astfel o competiție de anvergură internațională. „Vom începe promovarea acestei etape înca din luna februarie în țări ca Ungaria, Bulgaria, Cehia, Slovacia și Polonia în încercarea de a atrage cât mai mulți piloți străini la start. Pregătim foarte multe surprize pentru ediția din acest an, dar le vom dezvălui pe toate la timpul lor”, a declarat Sorin Itu, organizatorul Raliului Sibiului.
Competiția se va desfășura între 15-18 iulie 2010, startul festiv urmând să fie dat pe 15 iulie, în Piața Mare din Sibiu.
Raliul Sibiului, considerat ca fiind cel mai dur și spectaculos din calendarul intern, este etapa a 5-a din Campionatul Național de Raliuri și prima etapă pe macadam a sezonului. Celelalte șapte etape din calendar sunt: Raliul Brașovului, Raliul Argeșului, Raliul Târgu Mureș, Raliul Clujului, Raliul Țara Bârsei, Raliul Aradului și Raliul Iașiului. În cele nouă ediții precedente doar patru piloți au reușit să se impună pe specialele de macadam, piloți care au în palmares cel puțin un titlu național: Mihai Leu, în 2001, Titi Aur, în 2002, 2003, 2005 și 2006, Bogdan Marișca, în 2004 si 2007, si Jarkko Miettinen, in 2008 si 2009.
„Vom avea mai mulți kilometri de probă specială decât în 2009, pentru a ne apropia cât mai mult de standardul unei etape din Intercontinental Rally Challenge și vom reintroduce speciala Șanta de noapte”, Sorin Itu, organizatorul Raliului Sibiului
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER