Nico Rosberg și-a anunțat retragerea din Formula 1 la doar câteva zile după ce a devenit campion mondial. Vestea a luat prin surprindere întreaga lume a motorsportului, nu și pe Hamilton însă.
Lewis Hamilton a declarat că nu este „contrariat” de decizia luată de pilotul german și că se anticipa oarecum o astfel de mișcare.
„Îi va lipsi Formulei 1 și îi doresc tot ce este mai bun. Sunt sigur că este o surpriză pentru mulți. Eu sunt, probabil, singura persoană care consideră că nu a fost o surpriză deoarece îl cunosc de mult timp. Este prima dată când a câștigat în 18 ani, de asta nu a fost o surpriză că a decis să se oprească. Are o familie asupra căreia vrea să se concentreze și își dorește mai mulți copii, iar F1 ia mult timp. Dacă îmi va lipsi rivalitatea? Bineînțeles! Este ceva ciudat și va fi trist să nu-l am în echipă anul viitor. N-aș spune că sunt contrariat. Bineînțeles că este păcat că nu îmi va permite să-mi iau titlul înapoi sau să lupt pentru asta, dar e alegerea lui și îi respect decizia. Am concurat unul împotriva celuilalt de 18 ani și nu este cel mai prost scenariu pentru mine”, a declarat Hamilton pentru motorsport.com.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER