Record mondial pentru cea mai rapidă oprire la standuri din Formula 1. VIDEO | În cât timp au fost schimbate cauciucurile
Un nou record mondial pentru cea mai rapidă oprire la standuri din Formula 1 a fost stabilit duminică, 14 iulie, în timpul Grand Prix-ului din Marea Britanie.
Cel mai rapid schimb de cauciucuri din istoria Grand Prix-urilor de Formula 1 a avut loc în turul 13 și a fost realizat în 1,91 secunde, de către echipa Red Bull Racing, care a avut grijă de monopostul lui Pierre Gasly.
Recordul doborât, duminică, de către Red Bull Racing, i-a aparținut lui Williams F1 care, la Grand Prix-ul European, organizat la Baku, în 2016, a reușit să schimbe anvelopele autoturismului lui Felipe Massa în 1,92 secunde.
Lewis Hamilton a câștigat Grand Prix-ul Marii Britanii, pe circuitul de la Silverstone.