Renault, mașina care transportă Torța Olimpică în România

Redactor:
Andru Nenciu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Renault este mașina oficială a Torței Olimpice în România, adusă în țara noastră pentru prima dată în istorie direct de la Atena. Torța Olimpică a ajuns  în țară pe 3 februarie și va fi apoi transportată de către Renault la Brașov, acolo unde va avea loc Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE), în intervalul 17-22 februarie.

Renault este partener oficial al FOTE, asigurând transportul Torței Olimpice pe traseul București-Brașov și deplasarea staff-ului festivalului, pe toată perioada desfășurării competiției. Prin acest parteneriat, Renault își declară încă o dată suportul acordat valorilor olimpice, concretizat anul trecut prin susținerea delegației olimpice a României în vederea participării la Jocurile Olimpice de la Londra.

Este pentru prima dată când Torța Olimpică, unul dintre cele mai importante simboluri ale Jocurilor Olimpice, va sta propriu-zis în România, după ce aceasta a fost în trecere prin țara noastră, în 1972, în drumul spre Jocurile Olimpice de la München, și în 1980, în drum spre Moscova.

Flacăra Olimpică a fost aprinsă pe 2 februarie, în cadrul unei ceremonii speciale organizate la Atena, pe Panathenaic Stadium. O zi mai târziu, Flacara Olimpică a ajuns în București. De la Aeroportul Otopeni torța a fost preluată și escortată de 4 autoturisme Renault, două Renault Laguna și două Renault Latitude, care au purtat-o către Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR).

În intervalul 3-10 februarie, Torța Olimpică va rămâne la București, urmând să fie apoi transportată de Renault la Brașov, unde va avea un loc central în cadrul Ceremoniei de Deschidere a FOTE.

 Octavian Morariu, Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român: „În 2012, Renault a fost un partener puternic al COSR, sprijinind participarea delegației României la Jocurile Olimpice de la Londra și oferind 16 autoturisme ca premiu medaliaților noștri. Anul acesta, ne bucurăm să avem din nou susținerea Renault, de data aceasta pentru Festivalul Olimpic al Tineretului European, Brașov 2013. Este prima dată când se organizează în România un eveniment sportiv de asemenea amploare, de aceea primim cu mare bucurie, ca pe un semn de profundă încredere, sprijinul partenerilor noștri.

Thomas Dubruel, Director General Renault Commercial Roumanie: „Renault sprijină valorile olimpice pentru că acestea sunt valorile pe care le punem la baza activității noastre zilnice. În vară am fost încântați să îi sprijinim pe olimpici, iar acum ne bucurăm să susținem sportivii tineri în drumul lor spre performanță. «Mașina Campionilor Olimpici» și «Mașina Torței Olimpice» sunt două titluri care ne onorează și care ne provoacă să ne menținem și noi pe podium, în tot ce facem.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să audă
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să audă
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Călin Georgescu e pe primul loc!
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Călin Georgescu e pe primul loc!
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate:
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate: "El…
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Mircea Geoană, după exit-poll:
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis înainte?! Ce ținută a ales pentru această zi!
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis înainte?! Ce ținută a ales…
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×