Revenire spectaculoasă pentru Badiu la raliuri! „Puteam mai mult, dar nu îmi permit să forțez”

Revenire spectaculoasă pentru Badiu la raliuri! „Puteam mai mult, dar nu îmi permit să forțez”
  • Publicat:

Unul dintre cei mai talentați piloți de raliuri din România, Raul Badiu, s-a întors în campionat cu ocazia etapei de casă, de la Sibiu.

După o primă zi în care a fost pe primul loc, fostul reprezentant al României a terminat în cele din urmă al doilea, în spatele lui Tempestini.

Raul Badiu face senzație la raliuri! „Puteam mai mult, dar nu îmi permit să forțez”

„Am făcut eforturi mari pentru a putea lua startul la Sibiu. Mi-am dorit să câștig etapa, dar pe de altă parte dacă mai aveam o ieșire în decor sau o problemă tehnică, atunci tot anul ar fi fost compromis. Îmi era greu să găsesc resursele financiare să mai pot reveni.

Puteam mai mult, dar nu îmi permit să forțez. Am încercat în Argeș, iar asta mi-a luat două etape din calendar”, a spus Badiu.

Pe o Skoda Fabia Rally2, Badiu a câștigat primele două probe speciale de la Raliul Sibiului, iar ulterior a terminat constant în vârf până la final. Chiar dacă după primele 6 probe era pe 1 la general, acesta a cedat fotoliul de lider, iar Tempestini s-a impus la aproximativ 59 de secunde diferență.

Pilotul sibian a avut un start excelent de sezon, cu o victorie în Harghita, însă în etapa a doua, din Argeș, într-un moment în care era considerat favorit, a ieșit în decor și a avariat serios mașina de curse.

Raul Badiu. pe 6 la general

Din cauza costurilor mari, acesta nu a mai putut fi prezent la etapele din Maramureș și Cluj, ieșind astfel din lupta pentru titlu.

Chiar și așa, după 5 etape, dintre care a punctat doar în două, Raul Badiu este pe locul 6 în clasamentul general, cu 66.8 puncte, la 15 puncte de podium.

Sibianul caută acum variante pentru a putea concura la Raliul Moldovei, de la începutul lunii august, acolo unde anul trecut a impresionat, deși a pilotat un Mitsubishi Evo.

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Europa pe șine: Proiectul feroviar de mare viteză care va conecta întregul continent până în 2040
Europa pe șine: Proiectul feroviar de mare viteză care va conecta întregul continent până în 2040
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu această boală
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu…
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
Louis Munteanu, mesaj direct pentru Mircea Lucescu pentru calificarea la Mondial: ”Normal că aştept convocarea”
Louis Munteanu, mesaj direct pentru Mircea Lucescu pentru calificarea la Mondial: ”Normal că aştept convocarea”
Mădălina Ghenea s-a filmat în cea mai sexy ținută! Cum a dansat în fața camerei, spre deliciul fanilor
Mădălina Ghenea s-a filmat în cea mai sexy ținută! Cum a dansat în fața camerei, spre deliciul fanilor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
BANCUL ZILEI. Un tip din Vaslui către iubita lui: – Am ceva super pentru diseară!
BANCUL ZILEI. Un tip din Vaslui către iubita lui: – Am ceva super pentru diseară!
Cât plăteşte Sabina lunar pe meditaţii în Bucureşti pentru admiterea la medicină. O singură şedinţă ajunge la 200 de lei
Cât plăteşte Sabina lunar pe meditaţii în Bucureşti pentru admiterea la medicină. O singură şedinţă ajunge la 200 de lei
SECRETUL pentru o viață lungă! Un studiu CONFIRMĂ ce trebuie să facem
SECRETUL pentru o viață lungă! Un studiu CONFIRMĂ ce trebuie să facem
Kira Hagi a început pregătirile pentru nuntă. Cine este şi cu ce se ocupă viitorul ginere al lui Gică Hagi
Kira Hagi a început pregătirile pentru nuntă. Cine este şi cu ce se ocupă viitorul ginere al lui Gică Hagi
N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui
N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui
Marea actriță a murit. I se spunea Marilyn Monroe. Toată lumea a iubit-o
Marea actriță a murit. I se spunea Marilyn Monroe. Toată lumea a iubit-o
„Chipul ei” Semnul divin pe care Igor Cuciuc l-a primit de la fiica sa moartă, chiar când se afla în avion! Nu i-a venit să creadă ce vede când s-a uitat pe geam
„Chipul ei” Semnul divin pe care Igor Cuciuc l-a primit de la fiica sa moartă, chiar când se afla în…
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Harta oficială a drumurilor pe care se vor monta 400 de radare fixe. Anunțul făcut de CNAIR
Harta oficială a drumurilor pe care se vor monta 400 de radare fixe. Anunțul făcut de CNAIR
Moment istoric la Chefi la cuțite, în această seară: toți cei patru Chefi oferă cuțitele de aur după o jurizare
Moment istoric la Chefi la cuțite, în această seară: toți cei patru Chefi oferă cuțitele de aur după o jurizare
×