Circuitul Motor Park România a găzduit duminică cea mai spectaculoasă etapă din CN de motociclism viteză în acest sezon. Etapa a contat și pentru Campionatul Est-European, motiv pentru care grila de start de la clasa SuperBike 1000 i-a avut în componență și pe cei mai rapizi motocicliști din Bulgaria. La capătul unei curse care a dat emoții serioase spectatorilor, Robert Mureșan s-a impus în fața bulgarului Martin Choy și, cu trei victorii în trei etape, este campionul României la clasa SuperBike 1000.
Robert Mureșan a avut cel mai bun timp al calificărilor și și-a asigurat pole position-ul în cursa de duminică, însă problemele au apărut imediat după start. Arădeanul nu a mai putut folosi sistemul de launch control al motocicletei BMW S1000 RR, motiv pentru care bulgarul Choy i-a luat fața și a intrat primul în virajul de la capătul liniei drepte. Chiar dacă problemele au continuat, Mureșan pierzând „pe traseu” și funcția de traction control, arădeanul s-a ținut aproape de Choy și, după mai multe încercări nereușite, a făcut depășirea decisivă cu opt tururi înainte de final. A urmat un final de cursă în care Mureșan a gestionat bine avantajul în fața campionului bulgar, avantaj care a fost constant în jurul a o secundă. Pilotul de 24 de ani care ne reprezintă în WSBK Superstock 1000 a trecut astfel primul linia de sosire și, cu trei victorii în trei etape, a devenit campion național la clasa SuperBike 1000.
Cazacu a prins podiumul după un duel aprins cu Karanyotov
Spectatorii prezenți pe Motor Park România au avut parte și de un alt duel tensionat în afara celui dintre Mureșan și Choy. Într-o luptă pentru ultima treaptă a podiumului, Cătălin Cazacu a plecat de pe locul 4 în grilă, a făcut o cursă tactică perfectă și l-a devansat pe bulgarul Angel Karanyotov după mai multe depășiri succesive care au dat emoții spectatorilor și echipelor celor doi.
La celelalte clase, românii au reușit să își asigure mult mai lejer victoria. Daniel Onoriu a spulberat concurența în cursa comună Debutanți 600 și 1000. La clasa Supersport, Ionel Pascotă a reușit performanța de a elimina suspansul încă după start. Timișoreanul a ieșit cel mai bine din primul viraj și a luat imediat un avans considerabil în fața urmăritorilor. La capătul unei curse solitare, Pascotă a câștigat cu un avans uriaș, 25.635 secunde în fața bulgarului Svetlin Ivanov. Podiumul a fost completat de Boyko Bozhinov.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER