Robi Mureșan a obținut trei puncte în cursa Superstock 1000 de la Misano. Pilotul român a terminat pe locul 13
- Weekend reușit pentru motociclistul român Robert Mureșan, cel care a încheiat duminică după-amiază, pe poziția a 13-a, cursa clasei Superstock 1000 de pe circuitul Misano Adriatico.
Plecat în cursă de pe poziția a 14-a a grilei de start, arădeanul a beneficiat de două abandonuri după startul în urma căruia pierduse două locuri. Ultimul dintre abandonuri, petrecut cu patru tururi înainte de finalul cursei, a dus și la întreruperea prematură a acesteia din pricina faptului că pilotul căzut a rămas imobil pe marginea pistei.
Performanța lui Robi Mureșan îi aduce românului de la H-Moto Team a doua clasare consecutivă în puncte. După locul 8 obținut la Imola, etapa trecută, Mureșan mai acumulează trei puncte în urma clasării de duminică și acumulează încredere pentru etapa următoare, cea de la Portimao, de pe 6 iulie. La general, Mureșan se află pe locul 14 cu 11 puncte acumulate în patru etape.
Clasarea piloților care au obținut puncte în cursa Superstock 1000 de la Misano Adriatico