Robi Mureșan, după căzătura de la Assen: „Clasările în puncte nu mai sunt obiective, ci cât de sus pot ajunge în top 10”

Robi Mureșan, după căzătura de la Assen:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Robert Mureșan a comentat pentru ProSport prestația din weekendul de la Assen, una care a culminat cu ghinionul din cursă, acolo unde pilotul român a căzut în urma unui highside. „Sunt bine pentru că n-am avut o căzătură prea rea. A fost greu pentru că n-am avut niciun antrenament pe ploaie, n-am avut nicio setare de la care să plecăm. Am greșit foarte tare cu setarea suspensiei pe spate, nu aveam deloc simț pe ea. Am mai descoperit o problemă după cursă, atunci când ne-am uitat pe telemetrie, am văzut că traction control-ul nu a funcționat cum trebuie. Pe ploaie a funcționat mai puțin decât funcționa pe uscat, e ceva eroare din computer, urmează să fie descoperită„, a spus pilotul arădean pentru ProSport.

După cea de-a doua cursă consecutivă în care abandonează din cauza unei căzături, Robi are încă un moral ridicat și privește încrezător etapele ce urmează. „Clasările în puncte nu mai sunt obiective pentru mine, obiectivele sunt clasările în top 10. Din păcate am avut ghinion în ambele curse, dar sper să vină mai mult noroc în etapele următoare. Puncte putem obține oricând, eu îmi fac probleme de cât de în față putem ajunge în top 10„, spune Mureșan, cel care și-a enumerat circuitele preferate. „Sunt multe, Misano îmi place foarte mult, pe Imola am mai fost o singură dată, dar îmi plac circuitele de viteză. Sigur, circuitul meu preferat din acest sezon este Jerez-ul, din penultima etapă. La Magny Cours am făcut poziții bune în Supersport, deci am unde să obțin rezultate bune„.


UPDATE 17:20 Ghinion din nou pentru Robert Mureșan. Pilotul român a căzut și în cea de-a doua cursă a sezonului de la Superstock 1000 pe circuitul de la Assen. Mureșan a ieșit din cursă din pricina unui high side în virajul 5, cu 17 tururi înainte de finish, atunci când se afla pe locul 14. Pilotul H-Moto Team a plecat de pe 10 în cursă, însă un start încâlcit în urma căruia au și căzut doi piloți l-a făcut pe român să piardă cinci locuri.

Highside-ul este accidentul de caracterizat printr-o rotație bruscă și violentă a motocicletei de-a lungul axei sale. De obicei se petrece atunci când roata spate pierde aderența, derapează, apoi recapătă brusc aderența și aruncă astfel pilotul cu capul înainte. Pierderea inițială a tracțiunii poate fi cauzată de o blocare a roții spate cauzată fie de o frânare excesivă, fie de deschiderea prea mare a accelerației în momentul ieșirii din viraj.


UPDATE 16:30 Echipa lui Robert Mureșan a anunțat pentru ProSport că întrecerea la clasa Superstock 1000 va începe la ora 16:55, iar durata acesteia a fost redusă de la 14 la 10 tururi, totul din cauza ploii de la Assen.


UPDATE 16:15 S-a reluat cursa Superbike, circuitul este ud, dar practicabil. Întrecerea se va desfășura pe parcursul a numai 10 tururi, după care va urma cursa Superstock 1000 în care va lua startul Robert Mureșan.


UPDATE 16:00 Piloții de la clasa Superbike au ieșit pe circuit. Se formează din nou grila de start, deși apa încă este în cantități mari pe circuitul de la Assen.


UPDATE 15:45 Comentatorii British Eurosport 2 sunt convinși că șansele să se mai concureze astăzi la Assen sunt foarte mici. Ploaia nu s-a oprit și cel mai probabil va fi făcut un anunț în acest sens în minutele ce urmează.


UPDATE 15:25 Ploaia nu se oprește pe circuitul olandez, oficialii cursei anunță că se va face o nouă inspecție a pistei în 15 minute. Totuși, din imaginile transmise de televiziuni se pare că apa este în cantități mari pe asfalt )foto jos), iar o bună parte a spectatorilor a plecat deja acasă.


UPDATE 14:55 Cursa a doua Superbike a fost oprită cu steaguri roșii din cauza ploii abundente. Asta înseamnă că piloții vor aștepta la boxe oprirea ploii, iar cursa Superstock 1000 va fi amânată.


UPDATE 14:30 La Assen se concurează în regim de cursă udă. A doua cursă a zilei de la Superbike a fost amânată și declarată cursă udă, iar durata a fost redusă la 15 tururi.


UPDATE 13:45 Pilotul român începe bine ziua de duminică în weekendul Superstock 1000 de la Assen, Olanda. Robert Mureșan a încheiat în urmă cu doar câteva minute sesiunea de warm up cu un timp de 1:40.613, al 8-lea cel mai rapid din sesiune, la +0.761 față de timpul reper. Cursa Superstock 1000 este programată la ora României 15:15.


Robert Mureșan a încheiat astăzi pe poziția a zecea sesiunea de calificări de la Assen, din etapa a doua a clasei Superstock 1000 din World Superbike. Arădeanul de 23 de ani a obținut un timp record de 1:39.632 în urma unei sesiuni care a stat sub amenințarea ploii, lucru care a dat peste cap și strategiile pregătite de echipe în ceea ce privește folosirea gumelor. Deși este într-un evident progres față de prima etapă, de pe MotorLand Aragon, în ceea ce privește calificările, pilotul român care concurează pentru H-Moto Team a spus pentru ProSport că își propune o clasare mai bună în cursa care va începe mâine de la ora 15:15 a României. 

Felicitări pentru rezultatul de astăzi, Robi! A fost mai bine sau mai rău decât te-ai fi așteptat?
A fost mai bine decât mă așteptam în general, mă refer la weekendul ăsta de la Assen. Dar în timpul calificărilor spun că s-ar fi putut mult mai bine. Nu pot să zic că am făcut o alegere greșită, că am mers mai mult la sigur, dar am pus cauciucurile noi la începutul sesiunii pentru că vremea era așa și așa, se lăsa a ploaie. Am zis că punem de la început gume noi ca în cazul în care venea ploaia să fi apucat  să avem timpi buni.

Și cum a ieșit?
Majoritatea piloților din față au plecat cu gume uzate și au schimbat în ultimele 15 minute. La mine, în această perioadă, când se mergea din ce în ce mai tare erau gata cauciucurile. Am reușit să cobor timpul, dar foare greu, cu multe derapaje, voblări… Eu zic că e bine, dar se putea și mai bine dacă făceam și noi alegerea să punem cauciucurile bune în ultimele 15 minute.

Pentru mâine cum se anunță vremea?
Deocamdată se anunță ploaie, dar și ieri se anunța ploaie pentru astăzi în calificări, deci nu știm ce să credem.

Și în ideea de ritm de cursă, dacă nu plouă, ești încrezător că ai putea obține mai mult decât un top 10?
Da, eu zic că voi putea să dau lupta pentru un loc de la 8 în sus. Pe ploaie… habar nu am, de obicei merg bine, cred că voi obține un rezultat bun și pe ploaie, dar nu vreau să mă pronunț pentru că doar anul trecut am mai prins un antrenament pe ploaie cu motocicleta de 1000 cmc.

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
Ce au scris englezii după ce l-au văzut la lucru pe Radu Drăgușin în ”nebunia” de la Tottenham – Liverpool
Ce au scris englezii după ce l-au văzut la lucru pe Radu Drăgușin în ”nebunia” de la Tottenham – Liverpool
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
NEWS ALERT | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova! Jucătorul negociază deja cu alt club
NEWS ALERT | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova! Jucătorul negociază deja cu alt club
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Delicatesa evreiască de Crăciun cu care cofetăriile au dat lovitura. Clienţii scot din buzunar până la 170 de lei
Delicatesa evreiască de Crăciun cu care cofetăriile au dat lovitura. Clienţii scot din buzunar până la 170 de lei
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Taxă impusă la bancomate. Avertisment pentru cei care scot banii cash de la ATM
Taxă impusă la bancomate. Avertisment pentru cei care scot banii cash de la ATM
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×