Roma aduce prima victorie de etapă pentru Mitsubishi
Rămas singur în cursă dintre piloții Mitsubishi, Nani Roma a reușit să obțină ieri, primul succes de etapă din această ediție, în 2h 33:48.
Desfășurată între Rioja și Cordoba, pe un traseu special scurtat la 324 km din cauza ploilor care s-au abătut asupra regiunii, runda n-a adus schimbări în fruntea ierarhiei generale. Mai cu seamă că după accidentul nefericit care l-a obligat pe Carlos Sainz să abandoneze, când era distanțat în fruntea cursei, a făcut ca restul oamenilor de la Volkswagen să meargă cât se poate de prudent – Depping a fost pe 4 (la 10:00), Miller pe 7 (la 14:13), iar De Villiers pe 8 (la 14:28). Victoria de etapă nu l-a ajutat, așadar, prea mult pe Roma, care ocupă locul 10 la "general", însă cu o întârziere de peste 17 ore! Lider a rămas De Villiers, însă Miller este aproape.Â
Podiumul etapei a fost completat de polonezul Holowiczyc (Nissan / la 7:18) și francezul Chicherit (BMW / la 7:27).
 AUTO – CLASAMENT GENERAL
1. DE VILLIERS (AfS / Volkswagen) 46h 35:14
2. MILLER (SUA / Volkswagen) la 2:20
3. GORDON (SUA / Hummer) la 1h 27:13
4. TOLLEFSEN (Nor / Nissan) la 5h 55:01
5. HOLOWCZYC (Pol / Nissan) la 6h 37:32
6. DEPPING (Ger / Volkswagen) la 8h 28:55
7. ZAPLETAL (Ceh / Mitsubishi) la 10h 52:26
8. NOVITSKII (Rus / BMW) la 13h 15:11