Imediat ce s-a impus în Champions League-ul de la karting, Bogdan Cosma Cristofor a mai reușit un succes în acest weekend. Românul e numărul unu mondial la clasa lui!
Italienii de la echipa de karting Team Driver au motive justificare de bucurie. După ce au pus ochii la început de an pe pilotul român de karting Bogdan Cosma Cristofor (12 ani) și l-au transferat în curtea lor, team- ul lor se obișnuiește deja cu clasarea doar pe prima poziție a podiumului.
Venirea pilotului din Capitală, elev la International School of Bucharest, a oferit un plus de valoarea în echipa Team Driver. Bogdan a domniat seria WSK din începutul anului pe care a și câștigat-o. Odată cu această reușită excelentă, parcursul lui nu s-a oprit aici, ci a rămas unul constant.
Pe pista de la Franciacorta, weekendul trecut, în prima etapă din seria internațională WSK Euro Series, puștiul minune din motorsportul românesc din acest an s-a impus din nou!
„Nu am cuvinte să îmi exprim bucuria pentru victoria din acest weekend la Campionatul European WSK Euro Series.
E o performanță extraordinară, dovadă că toată munca mea, a echipei mele și a tuturor celor care mă susțin nu e în zadar. Mulțumesc din suflet echipei mele, Team Driver, mai ales managerului Devid De Luchi, care a crezut în mine de la bun început și mi-a dat această șansă, mecanicului meu Francesco, motoriștilor Alberto și Iacobo cât și antrenorilor mei Cătălin Caloianu și Dragoș Gulie. Toți au o contribuție la succesul meu”, a declarat Bogdan Cosma Cristofor.
Bogdan revine în țară pentru două curse în weekendurile următoare. Romanian Karting Masters și etapa de Campionat Național de Karting de la Bacău sunt competițiile la care e programat Bogdan, el în țară evoluând pentru Gulstar Racing. Puștiul are un palmares intern demn de invidiat, el câștigând toate cursele la care a fost înscris în acest an, 9 din 9.
Calendadrul WSK Euro Series anunță că viitoarea cursă e pe 5 noiembrie la Sarno, succesul repurtat în acest weekend la Franciacorta înscriindu-l serios pe Bogdan în cursa de câștigare a trofeului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER