Rossi a triumfat la San Marino

Italianul Valentino Rossi (Yamaha), liderul clasamentului mondial la Moto GP, a câștigat Marele Premiu al statului San Marino, a 13-a etapă a Campionatului Mondial de Motociclism Viteză, desfășurat, duminică, pe circuitul de la Misano.

Rossi i-a devansat pe spaniolii Jorge Lorenzo (Yamaha) și Toni Elias (Ducati) și a obținut al șaselea succes din acest sezon, al treilea consecutiv. De asemenea, Rossi s-a impus pentru prima oară în carieră pe circuitul de la Misano.

Valentino Rossi, de cinci ori campion mondial, a obținut a 68-a victorie din carieră la categoria regină a motociclismului, egalându-l pe compatriotul său Giacomo Agostini, care deținea recordul de succese la MotoGP din 1976.

Plecat din pole-position, australianul Casey Stoner (Ducati), campion mondial en-titre, nu a terminat cursa, după ce a căzut în turul 6.

Rossi rămâne lider în clasamentul general al piloților, cu 262 de puncte, și este urmat de Stoner (187 p) și de spaniolul Dani Pedrosa (Honda, 185 p).

Publicat: 31 08. 2008, 17:13
Actualizat: 01 09. 2008, 14:27