Noul Ford Fiesta a ajuns în țara noastră în această iarnă și este un autovehicul remarcabil. Noul Fiesta e prevăzut cu o gamă largă de noi caracteristici și tehnologii inovatoare. Cele mai bune exemple sunt motorul cu trei cilindri, de 1 l, ce dezvoltă 80 CP și Ford SYNC, un sistem multimedia care face deplasările mult mai plăcute și productive. Motorul asigură economia de combustibil tipică unui motor de capacitate mică, de 1 litru, însă performanțele sale sunt similare unuia de 1,6, în timp ce SYNC îți permite să selectezi melodiile dorite, să efectuezi și să preiei apeluri, doar prin simple comenzi vocale.
Pe lângă materialele excelente de la interior și liniile atractive ale designului exterior, noul Fiesta impresionează și prin multitudinea de tehnologii. Dintre toate se remarcă MyKey, un sistem prin care poți seta limita de viteză, sau volumul maxim al boxelor. Mașina poate fi dotată cu oricare dintre cele șase motoare (Duratec 1,25i 60 CP, Fox 1,0i 80 CP, EcoBoost 1,0i 100 CP, Duratec 1,6Ti-VCT 105 CP, Duratorq 1,5TDCi 75 CP și Duratorq 1,6TDCi 95 CP) și are o paletă de 12 culori, cele mai reușite fiind Hot Mustard, Candy Blue și Hot Magenta. Prețul de pornire este de 11.400 de euro, TVA inclus.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER