Sabine Kehm spune că Schumacher are momente în care dă semne de trezire: „Face progrese, are momente în care dă semne de luciditate”

Purtătorul de cuvânt al germanului Michael Schumacher, Sabine Kehm, a anunțat, vineri, într-un comunicat, că fostul campion de Formula 1 are momente în care dă semne de luciditate și de trezire, informează AFP.

„Michael face progrese… El are momente în care dă semne de luciditate și de trezire. Suntem alături de el în această luptă lungă și dificilă, împreună cu echipa de la spitalul din Grenoble și suntem în continuare încrezători”, a precizat Kehm.

Michael Schumacher, în vârstă de 45 de ani, a fost rănit grav într-un accident de schi, la 29 decembrie, în stațiunea franceză Meribel. Germanul, aflat în faza de revenire progresivă din comă, la spitalul din Grenoble, a fost operat până acum de două ori la cap.

Sursa: MEDIAFAX

Publicat: 04 04. 2014, 13:22
Actualizat: 04 04. 2014, 14:19