Germanul Sandro Cortese (KTM) a câștigat titlul mondial la Moto3, după ce s-a impus, duminică, la Grand Prix-ul Malaysiei, pe circuitul de la Sepang, în a 15-a etapă a Campionatului Mondial de Motociclism Viteză, informează AFP.
Sandro Cortese a fost urmat de sportivul din Malaysia, Zulfahmi Khairuddin (KTM), și de un alt german, Jonas Folger (Kalex KTM).
Cortese, 22 de ani, care a debutat în 2005, a înregistrat al patrulea succes al sezonului și a obținut primul titlu la această nouă categorie, care a înlocuit clasa 125 cc.
Cu 280 de puncte, Sandro Cortese și-a asigurat titlul mondial, el fiind urmat în clasamentul general de spaniolul Luis Salom (Kalex KTM), cu 207 puncte, și de Maverick Vinales (Spania/FTR Honda), cu 199 puncte.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER