Schimbare de strategie pentru campionul național de raliuri! Tempestini vrea să aducă primul titlu european în România

Schimbare de strategie pentru campionul național de raliuri! Tempestini vrea să aducă primul titlu european în România
  • Publicat:

Simone Tempestini, cvadruplul campion național absolut de raliuri, a anunțat că prioritatea pentru sezonul 2020 va fi câștigarea titlului în Campionatul European de Raliuri (ERC), la cinci ani după ce a dus României, din postura de junior, primul trofeu în Campionatul Mondial de Raliuri (WRC).

„În acest moment, toată lumea este cu gândul departe de programele sportive din acest an și din păcate, asa suntem și noi, dar cred că dorinta, pasiunea și visele nu trebuie să se oprească, nici în acestă situație. De aceea, astăzi, ziua în care ar fi trebuit să ne pregătim de plecare spre prima noastră etapă internațională vrem să facem cunoscute planurile noastre”, a declarat Simone Tempestini.

Clujeanul îl va avea copilot și în acest sezon pe Sergiu Sebastian Itu, alături de care a câștigat titlul pe plan intern în ultimii doi ani și a reușit marea performanță de a încheia pe locul 8 în Raliul Turciei, etapă mondială, în condițiile în care aceștia se aflau într-o mașină din divizia WRC2.

„Participarea în ERC 2020 vine ca un pas firesc pentru noi. Eu am avut ocazia să iau startul la câteva etape anterioare, însă este pentru prima dată în cariera mea de pilot, când voi avea un sezon complet în acest Campionat”, a declarat Simone.

Simone Tempestini

„Obiectivul nostru e câștigarea ERC”

„Obiectivul nostru este acela de a câștiga nu numai ERC 1 Junior, competiție deschisă piloților sub 28 de ani, cât și ERC la nivel general. Este un plan ambițios, dar Sergiu și cu mine avem determinarea de a lupta până la capăt și a aduce aceste titluri în România”, a adăugat el.

Echipajul de la Napoca Rally Academy va fi prezent și la cele mai importante etape din Campionatul Național de Raliuri și totodată a anunțat că vrea să revină în viitor în WRC, dar cu ambiții și mai mari. “Am avut un parcurs bun în ultimii ani în WRC și ne dorim să revenim anul viitor mai puternici și cu bugetele necesare în lupta pentru obținerea titlului în WRC 2. Consider că un sezon complet în ERC și un posibil titlu european, ne vor ajuta pentru atingerea obiectivelor noastre viitoare din Campionatul Mondial”, a mai precizat Tempestini.

Campionatul European de Raliuri este format din 8 etape în Portugalia (Azores), Spania (Canare), Letonia, Polonia, Italia, Cehia, Cipru și Ungaria și urma sa debuteaze pe 25 martie. În contextul actual, prima etapă din ERC, planificată inițial pentru finalul acestei luni, a fost reprogramată pentru luna septembrie, context în care echipajul Tempestini/ Itu  se vor alinia la start imediat ce FIA va permite.

În vârstă de numai 25 de ani, Tempestini este cel mai tânăr campion național de raliuri din istorie, performanță reușită în 2015, iar de atunci și-a asigurat alte trei titluri similare. De asemenea, în 2016, a devenit campion mondial de juniori la raliuri, intrând deja în cartea de aur a motorsportului românesc.

 

Alin Grigore / Autor
Joacă fotbal de la vârsta de 7 ani și știe cam toate secretele acestui sport, mai ales când vine vorba despre defensiva unei echipe. Datorită iubirii față de „sportul rege” a decis să se dedice în totalitate acestuia și a luat drumul jurnalismului sportiv. În urma studiilor superioare ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată averea sa
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată averea sa
”Duel între doi giganți” pentru transferul lui Dennis Man! Parma a luat imediat decizia
”Duel între doi giganți” pentru transferul lui Dennis Man! Parma a luat imediat decizia
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Becali a sărit să-şi bată un fotbalist din lot:
Becali a sărit să-şi bată un fotbalist din lot: "I-am spus că nu ştie fotbal. Antrenorul s-a făcut mic". Toţi…
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI.  Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara. Cele mai afectate zone
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara. Cele mai afectate zone
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a divorţat legenda Stelei
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a…
Poliția, chemată la vila lui Silviu Prigoană! Totul la scurt timp după ce copiii lui au fost luați de autorități
Poliția, chemată la vila lui Silviu Prigoană! Totul la scurt timp după ce copiii lui au fost luați de autorități
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit:
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce…
×