„Schumacher face progrese!” Anunțul managerului fostului pilot din Formula 1
Managerul celebrului Michael Schumacher, Sabine Kehm, a risipit ceața în ceea ce privește starea de sănătate a fostului idol din Formula 1, accidentat grav la schi în decembrie 2013. Schumacher s-a rănit grav la cap în Alpii francezi în decembrie 2013, într-un accident de schi în urma căruia a fost în comă aproape șase luni.
„Suntem fericiți să putem spune că face progrese, și spun asta raportându-mă la gravitatea rănii pe care a suferit-o la cap”, a declarat Sabine Kehm.
Pe 29 decembrie 2013, Michael Schumacher a fost victima unui accident la schi, în stațiunea franceză Meribel. El s-a aventurat pe un traseu nemarcat, a intrat într-un bolovan cu schiurile și a fost catapultat 34 de metri în aer, lovindu-se cu capul într-o altă piatră. Germanul a fost transferat la un spital din Grenoble după ce a suferit un traumatism cranian sever și o hemoragie cerebrală. Până la 16 iunie 2014, Schumacher a fost în comă. El a fost transferat la 18 iunie la o unitate medicală de specialitate din Lausanne, iar la 9 septembrie a fost externat și mutat la locuința sa din localitatea elvețiană Gland.
- Statistic, prin prisma celor șapte titluri mondiale câștigate, a celor 91 de victorii, 68 de pole position-uri și 76 de cele mai rapide tururi, Michael Schumacher este considerat drept cel mai bun pilot de Formula 1 din toate timpurile.
- În 2006, în urma unui sondaj efectuat de FIA, Michael Schumacher a fost votat de către fanii Formulei 1 drept cel mai popular pilot care a evoluat vreodată în acest sport.