Septuplul campion mondial de F1 Michael Schumacher, care va concura în sezonul 2010 pentru echipa Mercedes, a declarat, vineri, că se simte ca un copil care așteaptă Crăciunul, înainte de primul Grand Prix din acest an.
„Acum mi se pare că a trecut foarte mult de când m-am hotărât să revin. În sfârșit va începe sezonul, la 14 martie. Mă simt ca un copil care așteaptă Crăciunul. Este amuzant când mă gândesc că voi concura din nou în Formula 1, având în vedere că în urmă cu doar câteva luni aș fi refuzat categoric o astfel de oportunitate. Însă uneori situația se schimbă când apar circumstanțe favorabile. Ceea ce m-a tentat este competiția la cel mai înalt nivel pe care doar Formula 1 o poate oferi”, a spus Schumacher.
Michael Schumacher a precizat că este pregătit foarte bine din punct de vedere fizic. „De mult timp nu m-am mai simțit atât de proaspăt. Sunt pregătit perfect din punct de vedere fizic și, cel mai important, mi-a revenit complet energia. Când m-am retras, în 2006, bateriile mele erau goale. Acum sunt complet încărcate”, a adăugat pilotul german.
Sezonul 2010 al Campionatului Mondial de Formula 1 va începe în data de 14 martie, cu Marele Premiu al statului Bahrain.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER