Schumi nu capitulează:** „Situația mea mă motivează”

Germanul Michael Schumacher (Mercedes) a declarat, sâmbătă, că
debutul dezamăgitor de sezon în Campionatul Mondial de Formula 1 îl
motivează și mai mult, însă a precizat că nimeni nu trebuie să se
aștepte la o victorie a sa în Marele Premiu al Spaniei, de
săptămâna viitoare.

Sper să realizez la Barcelona o cursă mai bună decât
cea din China. Însă, știrea cea bună este că după trei ani de
absență sunt extrem de motivat. Situația mea din acest moment mă
motivează chiar și mai mult
„, a spus Schumacher pe pagina
sa de web.

După patru etape din acest sezon, Michael Schumacher, de șapte
ori campion mondial de F1, ocupă locul 10 în clasamentul piloților,
la 50 de puncte distanță de britanicul Jenson Button (McLaren) și
40 de puncte de coechipierul său de la Mercedes, germanul Nico
Rosberg.

Toate echipele vor sosi la Barcelona cu mașini
îmbunătățite, și noi la fel. Lucrăm la îmbunățiri generale aduse
mașinii, care să-i sporească fiabilitatea. Progresul nostru la
Barcelona se va vedea, însă nimeni nu trebuie să se aștepte ca noi
să ne distanțăm imediat
„, a mai spus Schumacher.

Marele Premiu al Spaniei se va desfășura, pe 9 mai, pe circuitul
de la Barcelona.

sursa: Mediafax

Publicat: 01 05. 2010, 15:23
Actualizat: 01 05. 2010, 15:25