Schumi revine în F1!** Germanul va concura pentru Mercedes
Noua echipă de Formula 1 Mercedes (ex-Brawn) și Michael
Schumacher au ajuns la un acord pentru ca germanul să concureze în
Campionatul Mondial din 2010, acord ce trebuie să fie validat de o
vizită medicală, informează ediția de luni a săptămânalului german
Focus.
Potrivit Focus, care nu menționează originea surselor sale,
Schumacher își va relua cariera de pilot în 2010, după ce s-a
retras în 2006, având în palmares șapte titluri de campion mondial
și 91 de victorii în Grand Prix-uri.
Publicația germană menționează însă că fostul pilot german, care
va împlini 41 de ani pe 3 ianuarie, trebuie să primească acceptul
medicilor pentru a-și relua activitatea de pilot.
O revenire în competiții a lui Schumacher ar fi trebuie să aibă
loc în această vară, când germanul ajunsese la un acord cu Ferrari
pentru a-i lua locul lui Felipe Massa în cursele rămâse până la
finalul anului, după ce pilotul brazilian a fost rănit grav într-un
accident produs la MP al Ungariei.
În final, Schumacher a revenit asupra acestei decizii, după ce
medicii i-au recomandat să nu-și reia activitatea, din cauza
problemelor la gât.
Zvonurile privind revenirea în competiții a lui Schumacher s-au
înmulțimit în ultima perioadă, chiar dacă anturajul fostului pilot
și oficialii de la Mercedes au negat acest lucru.
Contactat de AFP, purtătorul de cuvânt al lui Michael Schumacher
a refuzat să facă vreun comentariu.
Echipa Mercedes este condusă de Ross Brawn, un apropiat al lui
Schumacher, cei doi câștigând cinci titluri mondiale.
Constructorul german de automobile a achiziționat în această
toamnă echipa Brawn GP, care a câștigat titlul mondial în acest an.
Primul pilot al echipei este germanul Nick Heidfeld, însă nu a fost
dezvăluit încă numele celui de-al doilea pilot.
sursa: Mediafax