Se anunță schimbări în MotoGP! **Lorenzo a fost cel mai rapid în antrenamentele din Qatar, „coroana” lui Stoner e amenințată
Trecerea la motoarele de 1000 cmc pare să fi adus și modificări în ceea ce privește favoriții pentru sezonul 2012 în motomondialul de viteză. La clasa MotoGP, cel mai rapid pilot a fost, după sesiunile de antrenamente, spaniolul Jorge Lorenzo (Yamaha Factory Racing). Campionul din 2010 a reușit cel mai bun timp al său în cea de-a treia manșă, atunci când a reușit un timp de 1:55,302, cu aproape patru zecimi de secundă mai rapid decât campionul mondial de anul trecut, australianul Casey Stoner (Repsol Honda).
Surpriza ultimei manșe din antrenamentele libere dinaintea Grand Prix-ului din Qatar a fost reprezentată de clasarea în frunte a piloților de la Monster Yamaha Tech 3. Cal Crutchlow a venit al doilea după Lorenzo, cu timpul de 1:55,456, în timp ce italianul Andrea Dovizioso s-a clasat pe locul patru, cu 1:55,905.
Legenda Valentino Rossi nu a reușit, nici în debutul celui de-al doilea său sezon la Ducati, să pună probleme piloților de top. „Il Dottore” a fost al 8-lea în antrenamentele care s-au încheiat în urmă cu doar câteva minute, cu un timp de 1:56,535. Rossi a fost depășit și de colegul său, americanul Nicky Hayden, cu mai bine de o zecime de secundă.
Cu toate că abia mâine seară vom avea parte de primele rezultate „oficiale”, odată cu startul sesiunii de calificări din Qatar, până acum s-a putut observa că Yamaha a reușit să diminueze, dacă nu chiar să elimine, diferența clară care a separat-o sezonul trecut de prototipurile Repsol Honda. În aceste condiții se prefigurează o luptă în doi pentru titlu, purtată între Casey Stoner și Jorge Lorenzo, în timp ce pentru completarea podiumului par să se înscrie mai mulți piloți, în frunte cu Pedrosa, Spies și, de ce nu, Crutchlow și Dovizioso.
Timpii realizați în cea de-a treia sesiune de antrenamente din Qatar
1 Jorge LORENZO Yamaha Factory Racing 1’55.302