Se măresc taxele în Formula 1.** Cât vor trebui să plătească echipele în Marele Circ, începând cu 2013

Echipele de Formula 1 vor trebui să plătească, anul viitor, o taxă mult mai mare pentru a lua startul în Marele Circ, conform regulamentului sportiv pentru 2013, dat publicității de Federația Internațională de Automobilism (FIA), informează autosport.com.

În 2012, echipele au plătit o taxă unică de 309.000 de euro (circa 400.000 de dolari) pentru a evolua în cea mai importantă competiție automobilistică. Pentru 2013, FIA a prevăzut pe lângă taxa fixă, care va crește la 500.000 de dolari, o alta calculată în funcție de performanță și de punctele acumulate în sezonul precedent.

Astfel, campioana mondială va trebui să plătescă 6.000 de dolari pentru fiecare punct acumulat în 2012, iar celelate team-uri câte 5.000 de dolari pentru fiecare punct.

Deoarece din acest sezon mai sunt de disputat trei etape, publicația Autosport a făcut un calcul comparativ cu privire la valoarea taxei de participare conform noii structuri, pe baza clasamentului final al constructorilor din 2011.

Astfel, de la 400.000 de dolari, echipa Red Bul (650 de puncte în 2011) ar ajunge să plătescă 4,4 milioane de dolari, McLaren-Mercedes (497 de puncte) – 2,985 milioane de dolari, Ferrari (375 de puncte) – 2,375 milioane de dolari, iar Mercedes (165 de puncte) – 1,325 de milioane de dolari.

În cazul „cenușăreselor” Caterham, Hispania Racing și Marussia, care nu au obținut niciun punct de la intrarea lor în Formula 1 și nici nu dau semne că vor reuși vreunul până la finalul actualei ediții a CM de Formula 1, creșterea va fi de doar 100.000 de dolari.

Regulamentul prevede ca noile taxe să fie achitate până la data de 30 noiembrie.

Preșdintele FIA, Jean Todt, a anunțat de mai mult timp că, în opinia sa, veniturile obținute din Formula 1 de federația internațională sunt mici. Autosport estimează că forul ce guvernează din punct de vedere sportiv Marele Circ țintește încasări de 40 de milioane de dolari anual din F1. Sursa citată a calculat că noile taxe vor aduce în bugetul FIA circa 16 milioane de dolari, iar restul sumei, 24 de milioane de dolari, va fi obținut în urma încheierii viitorului Acord Concorde, de la deținătorul drepturilor comerciale ale F1, drepturi administrate de omul de afaceri britanic Bernie Ecclestone.

Autosport mai notează că nici taxele pentru „superlicențele” piloților nu vor rămâne la nivelul actual, urmând ca și acestea să crească în vederea sezonului 2013.

sursa: Mediafax

Publicat: 02 11. 2012, 19:22
Actualizat: 02 11. 2012, 19:23